Directorul Aeroportului Internațional ”Traian Vuia” din Timișoara, Dan Idolu, a publicat, sâmbătă, rezultatele problelor biologice care i-au fost prelevate după ce polițiștii l-au amendat și i-au suspendat permisul pe motiv că a consumat alcool, concluzia acestora fiind că nu era băut. Idolu le-a declarat atunci polițiștilor că a luat doar apă de gură, el spunând acum că va continua acțiunile în instanță atât în ceea ce privește Poliția cât și firma care distribuie apa de gură.
Directorul Aeroportului Internațional ”Traian Vuia” din Timișoara, Dan Idolu, a transmis sâmbătă un comunicat în care a anexat dovada că nu a consumat alcool în data de 20 august, atunci când a fost oprit de poliție în trafic și sancționat.
Idolu spunea atunci că nu a consumat alcool, dar că și-a clătit gura cu apă de gură, la recomandarea medicului, iar după ce a fost oprit de Poliție a cerut să i se recolteze probe biologice.
”Prin prezentul comunicat doresc să prezint opiniei publice, informată eronat despre incidentul din 20.08.2016 când am fost oprit, consider eu, nejustificat în trafic de către un echipaj al Secției 1 Poliție Rurală Timișoara. Acest echipaj m-a abordat într-un mod neconform cu procedurile standard ale poliției rutiere, supunându-mă apoi unui test cu dispozitivul alcooltest pentru determinarea concentrației de alcool în aerul expirat. Mi s-a comunicat, fără a-mi fi arătat rezultatul de pe dispozitiv, că în urma testării a rezultat o concentrație de alcool în aerul expirat de 0,28 mg/l și că mi se va întocmi un proces verbal de contravenție. Am contestat acest rezultat verbal și prin mențiune scrisă în procesul verbal întocmit, pentru că în fapt nu am consumat alcool, dar cu 2-3 minute înainte de testare (în momentul în care staționam pe acostamentul drumului) am utilizat produsul farmaceutic Listerine pentru igiena cavității bucale, care are în componență alcool și care ar putea influența rezultatul testului”, a scris Idolu în comunicat.
Idolu a mai anunțat că va continua acțiunea în instanță atât față de Poliție, cât și față de societatea care importă produsul farmaceutic consumat.
De asemenea, Idolu spune că va sesiza Protecția Consumatorului pentru publicare de informații incomplete pe eticheta produsului.
”Voi continua actiunea inițiată de mine în instanță în 23.08.2016 pentru anularea procesului-verbal de contraventie. Voi solicita prin instanță Inspectoratului General al Poliției Române – Direcția Rutieră să efectueze o expertiză tehnico-juridică pentru verificarea calității dispozitivelor etilotest aflate în dotarea IPJ Timiș, precum și influența asupra rezultatelor testelor cu aceste dispozitive în cazul folosirii de produse farmaceutice pentru igiena cavității bucale. Voi sesiza Protecția Consumatorului pentru publicare de informații incomplete pe eticheta produsului Listerine, care nu precizează conținutul/concentrația de alcool din compoziție precum și efectul utilizării acestui produs înainte de testarea concentrației de alcool în aerul expirat”, se arată în comunicat.
Totodată, directorul Aeroportului Timișoara a precizat că va cere daune morale de la societatea care importă și distribuie apa de gură.
”Voi solicita, prin acțiune în instanțele de judecată, despăgubiri pentru daune morale de la societatea autorizată să importe și să distribuie produsul Listerine, pentru că pe eticheta produsului nu este notificat riscul utilizării produsului înainte de testarea cu dispozitive etilotest. Voi solicita conducerii IPJ Timiș să inițieze o acțiune de cercetare disciplinară a șefului de echipaj de poliție care implicit mi-a adus prejudicii de imagine printr-un comportament neconform cu procedurile standard ale poliției rutiere”, a mai scris Idolu.
Directorul Aeroportului Internațional ”Traian Vuia” din Timișoara, Dan Idolu, a fost amendat și a rămas fără permis de conducere înd ata de 20 august, când polițiștii l-au depistat cu o alcoolemie de 0,28 mg/l alcool în aerul expirat la volan.
El a anunțat atunci că va contesta sancțiunea, susținând că a luat apă de gură, la recomandarea medicului stomatolog.
Polițiștii l-au amendat pe Daniel Idolu cu 1.125 lei și i-au suspendat permisul de conducere pe o perioadă de 90 de zile.