Locale· 1 min citire

Explozie la un bloc de locuințe din Brașov. O femeie a fost rănită

Explozie la un bloc de locuințe din Brașov. O femeie a fost rănită

Explozie la un bloc de locuințe din Brașov. O femeie a fost rănită

Publicat10 ian. 2016, 09:13
Actualizat10 ian. 2016, 12:35

O explozie s-a produs duminică dimineața la un bloc de locuințe din Brașov.

Deflagrația s-a produs în jurul orei 08.00, la un apartament de la etajul 4 al blocului, a precizat pentru Realitatea TV Cirprian Sfreja, purtător de cuvânt al ISU Brașov.

Explozia nu a fost urmată de incendiu, însă o femeie, proprietara respectivei locuințe, a suferit arsuri de gradul 1 la nivelul feței și al mâinilor. Victima este conștientă, medicii acordându-i îngrijirile necesare.

Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Brașov, în acest moment nu mai există niciun pericol de producere a unei explozii sau a unui incendiu la imobil, însă toate apartamentele de la etajul 4 al blocului au fost afectate de explozie. De asemenea, ferestrele mai multor apartamente de la etajele superioare și inferioare au fost distruse în urma deflagrației.

Deocamdată nu se cunoaște cauza producerii exploziei.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Locale