Un bărbat din Constanța a fost rănit grav, după ce balconul pe care se afla s-a prăbușit.
Bărbatul în vârstă de 60 de ani ieșise pe balconul de lemn pe care, susțin vecinii, fratele lui l-ar fi rugat în repetate rânduri să îl repare. Constănțeanul nu i-a dat atenție însă, așa că joi după amiază, când acesta ieșit să ia o gură de aer, balconul s-a prăbușit cu totul.
În urma accidentului, bărbatul a suferit traumatisme la nivelul capului și toracelui, dar și o fratură de bazin, relatează presa locală.
Martorii au sunat imediat la numărul unic de urgență 112, iar la fața locului s-au deplasat polițiștii, medicii Serviciului de Ambulanță Constanța, dar și pompierii Inspectoratului pentru Situații de Urgență Dobrogea.
Rănitul a fost transportat la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța pentru a-i fi acordate îngrijiri medicale de specialitate.