Locale· 1 min citire

Caz șocant în județul Alba. De unde a făcut rost un primar de bani de casă

Caz șocant în județul Alba. De unde a făcut rost un primar de bani de casă

Caz șocant în județul Alba. De unde a făcut rost un primar de bani de casă

Publicat12 dec. 2015, 10:54
SursăREALITATEA TV

La scurt timp după ce a fost ales primar în comuna Jidvei, din județul Alba, Alin Trif a hotărât că este cazul să locuiască într-o vilă pe măsura funcției. Cu timpul, însă, datoriile au crescut, iar când a venit ziua scadenței, edilul din Jidvei a plătit direct din conturile primăriei, informează Realitatea TV.

Proaspăt instalat în funcție, primarul și-a făcut repede prieteni și a început să ia materiale de construcții pe datorie. Anii au trecut și datoriile s-au strâns. Administratorul depozitului de materiale de construcții i-a cerut în nenumărate rânduri să-și achite datoria.

Strâns cu ușa, primarul s-a hotărât să rezolve problema datoriilor. Surpriză, însă! Administratorul depozitului a fost chemat la sediul Finanțelor Publice din Blaj, unde a fost informat că a primit 18.000 de lei direct din contul primăriei Jidvei.

Reprezentanții societății comerciale i-au cerut imediat explicații primarului. Edilul știa despre ordinul de plată, dar susține că a greșit contabila.

Problema s-a remediat, este adevărat, însă doar după ce administratorul societății i-a cerut socoteală edilului. Cert este că primarul a rămas, în continuare, cu datoria intactă la magazin.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Locale