Locale· 1 min citire

Accident grav în Cluj-Napoca. O mașină s-a răsturnat peste două autoturisme parcate -VIDEO

FOTO: ViaCluj TV

FOTO: ViaCluj TV

Scris de Gabriela Bucătaru Publicat: 2 oct. 2026, 17:18

Un accident rutier grav s-a produs, vineri după-amiază, în municipiul Cluj-Napoca, unde șoferul unui autoturism nu s-a asigurat în momentul în care a efectuat un viraj la stânga, iar mașina a fost lovită de o dubă. În urma impactului, autoturismul s-a răsturnat și a ajuns pe plafon, peste două autovehicule parcate.

O femeie a fost rănită

Accidentul s-a produs în jurul orei 14:30, într-o intersecţie din municipiul Cluj-Napoca, după ce un şofer care vira la stânga nu s-a asigurat corespunzător şi a fost izbit în plin de o dubă.

”Din primele verificări efectuate la faţa locului a rezultat că un bărbat, de 54 de ani, din judeţul Bistriţa-Năsăud, care conducea un autoturism pe Calea Dorobanţilor, nu s-ar fi asigurat corespunzător la schimbarea direcţiei de mers, efectuând virajul spre strada Anghel Saligny, intrând astfel în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat, de 28 de ani, din municipiul Cluj-Napoca”, informează reprezentanţii Poliţiei Cluj.

În urma impactului, autoturismul condus de bărbatul din Bistriţa s-a răsturnat peste două maşini parcate pe aceeaşi stradă.

Potrivit oamenilor legii, în urma accidentului, o femeie de 53 de ani, soţia şoferului de 54 de ani, a avut nevoie de îngrijiri medicale.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Locale