Locale· 1 min citire

Accident feroviar pe ruta Sibiu - Timișoara

Accident feroviar pe ruta Sibiu - Timișoara

Accident feroviar pe ruta Sibiu - Timișoara

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 26 ian. 2020, 12:12

Un accident feroviar, în care au fost implicate un autoturism și trenul interregio Sibiu-Timișoara, a avut loc în localitatea Chevereșu Mare, la nivel de cale ferată cu DJ 592, fără victime, doar garnitura de tren necesitând schimbarea pentru continuarea călătoriei.

Purtătorul de cuvânt al ISU Timiș, Elena Megherea, a declarat că în urma accidentului feroviar nu s-au înregistrat victime și conducătorul auto a fost conștient, cooperant, fără probleme medicale. După evaluarea medicală a celor 33 de călători, s-a constatat că aceștia nu au nevoie de îngrijiri medicale.

"Trenul nu și-a putut continua deplasarea, fiind solicitată o altă garnitură și transbordarea pasagerilor în vederea continuării călătoriei. Pasagerii nu au avut nevoie de îngrijiri medicale. Traficul rutier și cel feroviar au fost deblocate", a afirmat Elena Megherea, conform Mediafax.

La locul intervenției s-au deplasat de urgență două autospeciale de stingere, un echipaj SMURD și nouă pompieri.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Locale