Călin Georgescu ar putea ieși astăzi din arestul preventiv, după aproape o lună petrecută în spatele gratiilor. Magistrații Curții de Apel București analizează miercuri, 28 octombrie, contestația depusă de procurorii DIICOT împotriva deciziei Tribunalului București de a respinge prelungirea arestării preventive.
Judecătorii au dispus luni plasarea fostului candidat la prezidențiale sub control judiciar pentru 60 de zile, considerând că nu există motive suficiente pentru menținerea sa în arest.
De ce ar putea fi eliberat Călin Georgescu. Motivele invocate de judecători
În motivarea hotărârii, Tribunalul București a arătat că unele dintre noile acuzații nu sunt susținute de probe suficiente și că inculpații nu au încercat să influențeze ancheta și nici nu reprezintă un pericol concret pentru ordinea publică. Procurorii DIICOT au contestat însă decizia, astfel că Georgescu a rămas în arest până la pronunțarea unei hotărâri definitive. Este a doua oară în această lună când fostul candidat se află aproape de eliberare. Pe 13 octombrie, Tribunalul București decisese plasarea sa în arest la domiciliu, însă pe 23 octombrie Curtea de Apel a întors hotărârea și l-a menținut după gratii.
Călin Georgescu se află în arest preventiv din 29 septembrie, într-un dosar în care este acuzat că ar fi participat la înșelarea unui om de afaceri cu 1,1 milioane de euro. În același dosar este cercetat și omul de afaceri Ionel Rusen. Decizia de astăzi a Curții de Apel București va stabili dacă măsura arestului preventiv este prelungită sau dacă cei doi vor fi cercetați în libertate, sub control judiciar.