Peste 50 de percheziții au ,loc marți, în Suceava și Constanța, inclusiv la două instituții publice, într-un dosar vizând fapte de corupție comise de către funcționari publici, în contextul campaniei de vaccinare anti-Covid.
Aproape 100 de beneficiari de certificate verzi eliberate în mod fictiv sunt vizați de o anchetă DNA. Rețeaua avea ramificații și în județul Constanța, respectiv la Spitalul Municipal Mangalia și Centrul Balnear din Mangalia. Un medic, mai multe asistente medicale și un agent de poliție sunt în vizorul anchetatorilor. În Suceava rețeaua avea intermediari care racolau persoane dornice de vaccinare „la chiuvetă”, iar acestea plăteau între 50-400 de euro pentru a primi certificatul verde.
„Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial Suceava efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de constituire a unui grup infracțional organizat, corupție și fals, comise de către funcționari publici în cursul anului 2021, în contextul campaniei de vaccinare anti-Covid”, anunță DNA.
În cursul zilei de marți, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, auloc percheziții domiciliare în 52 locații, situate pe raza județelor Suceava și Constanța, din care două sunt sediile unor instituții publice, restul reprezentând domiciliile unor persoane fizice și sediile unor societăți comerciale, precizează reprezentanții DNA.
În cauză, procurorii beneficiază de sprijin din partea Direcției Generale Anticorupție și din partea Inspectoratului General al Jandarmeriei Române.