Parchetul European (EPPO) a sesizat Tribunalul București cu o cauză penală în care au fost puse sub acuzare trei persoane - inclusiv un presupus lider suspectat de legături cu Mafia - pentru o fraudă în valoare de 100 de milioane de euro din fonduri europene și naționale.
Suspectul, un cetățean italian reținut în 5 februarie 2025, este acuzat că a condus un grup infracțional implicat în fraudarea sistematică a fondurilor Uniunii Europene.
Potrivit anchetatorilor, membrii acestui grup ar fi participat, între anii 2019 și 2024, prin intermediul unor consorții italiene cu interdicție antimafia, la licitații organizate de autoritățile române pentru construirea sau reabilitarea unor sisteme de apă potabilă și canalizare.
Aceste licitații, care vizau construirea și reabilitarea sistemelor de distribuție a apei potabile și de canalizare, au fost urmărite fie în calitate de asociați ai societăților românești, fie în calitate de terți susținători.
Două dintre consorțiile folosite de grupul infracțional au primit anterior o interdicție antimafia din partea autorităților de la Roma, ceea ce înseamnă că nu pot obține sume din fonduri publice.
Cazul a fost raportat EPPO de către autoritățile române, în urma unor suspiciuni de posibile nereguli grave și fraude. Investigația a beneficiat de sprijinul Structurii de Sprijin a EPPO în România și al Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Politiei Române.
Pe baza principiului cooperării loiale, EPPO a alertat Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene din România cu privire la deficiențe în gestionarea fondurilor UE, evidențiind un risc ridicat de fraudă. În mai multe cazuri, companiile străine au prezentat documente false pentru a obține contracte. EPPO a recomandat consolidarea procedurilor de verificare pentru a proteja mai bine interesele financiare ale UE, se mai arată în informarea Parchetului European.