Ministrul Justiției, Cătălin Predoiu, a afirmat, marți, cu privire la achitarea definitivă a celor 24 de persoane acuzate că trimiteau copii la cerșit în Marea Britanie, că "fie nu au fost probe, fie au fost probe și au fost ignorate de către judecători".
Curtea de Apel Târgu Mureș i-a achitat luni pe toți cei 25 de inculpați în dosarul de trafic de copii din Țăndărei, membri ai uneia dintre cele mai mari rețele de trafic de oameni din Europa. Acum chitarea este bazată pe inexistența faptei .În februarie 2019, toți cei 25 de inculpați au fost achitați ori instanța a constatat că fapele s-au prescris după ce procesul a fost tergiversat vreme de 9 ani, dintre care 6 numai la Tribunalul Harghita, unde au fost 53 de termene.
Cei 25 sunt vizați acuzați că, în urmă cu 10 ani, au traficat copii din propria etnie în Marea Britanie, unde aceștia erau folosiți la cerșit și furat.
În februarie 2019, toți cei 25 de inculpați au fost achitați ori instanța a constatat că fapele s-au prescris după ce procesul a fost tergiversat vreme de 9 ani, dintre care 6 numai la Tribunalul Harghita, unde au fost 53 de termene.
Care e povestea dosarului. Cazul Țăndărei a fost prezentat cu surle și trâmbițe de autoritățile românești în 2010. Sunt celebre imaginile cu mascații cu berbece care spargeau ușile palatelor din Țăndărei în căutare de traficanți de copii. Imaginile au apărut la BBC și Al Jazeera. A fost primul caz de trafic de minori investigat de polițiștii români și englezi. Cazul privește traficarea a 181 de copii romi în Marea Britanie, unde erau folosiți la cerșetorie și furturi.
În Anglia, 120 de traficanți au fost prinși și aruncați după gratii. La noi, cei 25 de romi arestați și puși sub acuzare în 2010 au fost eliberați după câteva luni și acum, după 9 ani de procese, au fost achitați sau instanța a constatat că faptele s-au prescris după ce le-a schimbat încadrările juridice în unele mai ușoare.
„E bătăie de joc. Sunt întristat și șocat să aud că a fost abandonat cazul împotriva a 25 de membri ai rețelei de crimă organizată din Țăndărei și că zace în cenușa Justiției penale din România. Justiția penală din România a eșuat astăzi. A abandonat victimele, polițiștii care au lucrat din greu la caz. Și este un alt fapt care expune România criticilor privind corupția și lipsa de respect pentru domnia legii. Repet este o zi tristă pentru Justiție în România”, a declarat pentru G4media în februarie Bernie Gravett, polițistul englez care a condus ancheta din UK și România, între timp pensionat.
Culmea e că dosarul Țăndărei a schimbat legislația europeană. După prezentarea cazului în Parlamentul European, în 2011, UE a adoptat o directivă care a redefinit exploatarea copiilor la cerșit și furat ca fiind o formă de muncă forțată, de sclavie. Directiva a fost adoptată de toate statele membre, prin urmare și de România.