O instanță de judecată a decis ca interlopul care a comandat un asasinat cu bombă în Piatra Neamț, vizat fiind un rival, să fie eliberat înainte de termen din penitenciar, dar are o interdicție.
Dumitru Mironescu, zis „Puiu“, a depus la Judecătoria Vaslui o cerere de eliberare condiționată, aceasta fiindu-i aprobată pe 17 octombrie 2023. Un demers asemănător fusese făcut în luna februarie a acestui an, dar fusese respins. Individul din Piatra Neamț a executat 10 ani, din cei primiți în dosarul denumit generic „Bomba“.
„Admite cererea formulată de către petentul condamnat și propunerea formulată de către Comisia pentru liberare condiționată din cadrul Penitenciarului Vaslui. Dispune liberarea condiționată a condamnatului Mironescu Ioan Dumitru, anterior executării integrale a pedepsei de 15 ani închisoare, aplicată prin sentința penală (...) a Curții de Apel Bacău“, au stabilit magistrații.
Puiu Mironescu a fost condamnat definitiv pentru că a angajat mai multe persoane pentru a-l ucide pe Bogdan Mararu, un rival, prin amplasarea unei bombe sub mașină. În afară de cei 15 ani de închisoare, condamnatul a primit și interdicția de a veni în Piatra Neamț vreme de 5 ani, după ce iese de după gratii. În același dosar, acoliții acestuia au primit și ei pedepse aspre.
Cosmin L. avea de executat 12 ani, Petrică J. a primit 9 ani de închisoare, Ovidiu P., cel care a fost prins în flagrant când amplasa amestecul exploziv sub autoturism, avea de executat 15 ani de detenție, iar Emil C. luase 7 ani. Acuzații au fost implicați într-o tentativă de asasinat din noaptea de 10/11 ianuarie 2013. Trei dintre ei au fost prinși în timp ce acționau pentru amplasarea bombei sub mașina lui Bogdan Mararu.
Autoturismul ar fi trebuit să sară în aer la cea mai mică mișcare. Totul a plecat de la un incident din noiembrie 2012, când frații Mararu au angajat un ucigaș să-l execute pe Mironescu. Acesta a ratat ținta, iar Puiu a decis să se răzbune. A apelat la un cunoscut și i-a spus să rezolve treaba în așa fel încât să nu-l implice. Dacă atentatul ar fi reușit, executanții ar fi primit 30.000 de euro.
Frații Mararu au fost, la rândul lor, condamnați pentru că au angajat un ucigaș din Republica Moldova, pe care l-au plătit să-l suprime pe Mironescu. Atacul a avut loc în București, însă în urma unei serii de coincidențe stranii, basarabeanul Vitalie Proca l-a confundat pe Mironescu cu un bucureștean pe care l-a împușcat, dar acesta a scăpat cu viață.