Fost procuror-șef al DIICOT, Daniel Horodniceanu și-a depus candidatura la două dintre structurile de bază ale justiției: PArchetul General și DIICOT. Horodniceanu a mai condus DIICOT în perioada 2015 – 2018. El s-a înscris în 2018 pentru un nou mandat, dar a fost preferat Felix Bănilă.
Daniel Horodniceanu, fost șef al DIICOT, s-a înscris în cursa pentru posturile de procuror general și procuror-șef DIICOT.
Horodniceanu a condus DIICOT în perioada 2015 – 2018. El s-a înscris în 2018 pentru un nou mandat, dar a fost preferat Felix Bănilă, scrie G4media.ro
Cine e Daniel Horodniceanu?
A fost șeful Serviciului teritorial Iași și a fost numit șef al DIICOT în urmă cu patru ani de către președintele Klaus Iohannis, la propunerea ministrului Justiției de atunci, Robert Cazanciuc. Practic, a fost prima numire de șef al unui mare parchet făcută de actualul președinte.
În mandatul de 3 ani, Horodniceanu a avut de gestionat dosare grele precum cazul Black Cube privind spionarea șefei DNA, dosarul medicului Lucan sau ancheta Romgaz. Recent, dosarul Romgaz a fost practic anulat de judecătoarea de cameră preliminară de la Înalta Curte, Ioana Ilie, după ce fostul procuror de caz Gheorghe Șpaiuc a făcut greșeli în cascadă precum solicitarea unui mandat de supraveghere tehnică pentru conturi de la Tribunal, nu de la Înalta Curte, deși în anchetă era vizat un fost ministru, Adriean Videanu. Horodniceanu a încercat să salveze dosarul și a înlocuit procurorul de caz, dar – în mare măsura – a fost prea târziu. Prejudiciul din dosarul Romgaz se ridică la 60.000.000 de euro.
În mandatul lui Horodniceanu, DIICOT a instrumentat mai multe dosare cu specific terorist precum cazul extremiștilor maghiari sau al adolescentului din Craiova acuzat de jihadism. Ambele cazuri s-au lăsat cu condamnări. DIICOT, sub conducerea lui Horodniceanu, s-a războit și cu jurnaliștii de la The Sun care au aruncat pe piață un „fake news” precum cazul copiilor exploatați pentru producerea ouălor Kinder sau cei de la Sky News care susțineau că în România se face trafic de armament.
Potrivit unor surse din DIICOT, Horodniceanu a avut o relație instituțională corectă cu serviciile secrete, dar nu a murit de dragul lor. De exemplu, Horodniceanu a părăsit recepția SRI din 29 martie 2016 când a văzut că acolo era și deputatul Sebi Ghiță, multiplu inculpat. În plus, Horodniceanu a fost singurul șef de mare parchet care a dat publicității date statistice concrete potrivit cărora numărul informărilor SRI către parchete a scăzut în ultimii anii.
Șeful DIICOT, Daniel Horodniceanu, a avut mesaje ferme împotriva modificărilor făcute de PSD-ALDE la legile Justiției.
Daniel Horodniceanu a fost precedat la șefia DIICOT de Alina Bica, arestată pentru corupție și fugită acum în Costa Rica. El a avut așadar de gesionat și o criză de imagine a procurorilor DIICOT.