Justitie· 3 min citire

Fermieri și medici veterinari, trimiși în judecată de DNA. Unul dintre denunțătorii din dosar este o un celebru personaj din reclame

Fermieri și medici veterinari, trimiși în instanță de DNA. Foto/Inquam

Fermieri și medici veterinari, trimiși în instanță de DNA. Foto/Inquam

Publicat26 nov. 2021, 17:20
SursăRealitatea

Mai mulți fermieri și medici veterinari au fost trimiși în judecată de procurorii DNA pentru tentativă de fraudă cu fonduri europene. Potrivit unor surse, unul dintre denunțătorii din dosar este celebrul Ghiță Ciobanul, cunoscut din reclame TV.

Procurorii DNA - Serviciul Teritorial Timișoara au trimis în judecată, în stare de libertate și sub control judiciar, 12 inculpați, crescători de ovine, medici veterinari, ingineri zootehniști, pentru încercarea de fraudare a fondurilor europene pentru zootehnie, prin folosirea de certificate falsificate de atestare a unei rase de ovine.

În anii 2020 și 2021, cinci dintre inculpați ar fi intrat în posesia unui număr de 58 de certificate zootehnice care ar fi fost emise pe baza unor înscrisuri falsificate de medicii veterinari David Alin Cătălin și Dănescu Constantin Ionuț, de inginerul zootehnist Pascariu Lucian și de controlorul implicat în culegerea datelor genetice și performanțelor ovinelor implicate în procesul de ameliorare a rasei de ovine Țurcană, potrivit unui comunicat al DNA Timișoara.

Documentele respective, emise de o asociație de crescători de ovine din județul Hunedoara, care gestionează la nivel național Registrul Genealogic al rasei de ovine Țurcană, atestau că cele 58 de ovine, masculi, sunt animale de rasă pură, cu toate că animalele nu existau.

În realitate, fermierii nu aveau în exploatație astfel de animale de reproducție de rasă pură Țurcană. Pentru "ajutorul" acordat în acest sens, inculpatul Pascariu Lucian ar primit de la unul dintre cei cinci inculpați suma de 2.000 lei, indică sursa citată.

Ulterior, certificatele respective ar fi fost vândute (cu 900 - 1.000 lei/bucată) împreună cu mijloacele oficiale de identificare (crotalii) unor fermieri de pe raza județelor Timiș, Arad și Caraș-Severin care le-au folosit în relația cu APIA pentru a dovedi îndeplinirea condiției necesare de obținere a fondurilor nerambursabile (un berbec cu certificat zootehnic la un număr de 35 de femele ovine), menționează comunicatul DNA.

Cei 12 inculpați au fost trimiși în judecată pentru infracțiunile de tentativă la folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene (săvârșite sub diferite forme de participație); luare de mită, fals intelectual, fals în înscrisuri sub semnătură privată; falsificare a înscrisurilor în certificatele zootehnice sau în alte evidențe oficiale, precizează sursa citată.

Rechizitoriul procurorilor arată că cercetările în prezenta cauză au vizat modalitatea frauduloasă prin care mai mulți crescători de animale ar fi încercat să obțină fonduri europene nerambursabile de la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), în cadrul schemei de Sprijin Cuplat Zootehnic (SCZ)-campania 2021, care are în vedere încurajarea procesului de ameliorare a rasei de ovine Țurcană pe teritoriul României, în acord cu strategia promovată la nivelul statelor membre UE.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Justitie