Este alertă uriașă în Baia Mare. Căutările deținutului evadat s-au extins. Individul este căutat cu drone, iar în trafic au loc filtre. Bărbatul ar fi evadat ca să își ucidă soția.
Deținut periculos, evadat din penitenciar
Potrivit presei locale, înainte de evadare, Moldovan Dorel le-ar fi spus colegilor de cameră că intenționează să meargă acasă pentru a-și ucide soția. Cei doi s-ar fi certat la telefon, cu o zi înainte de evadare.
Poliția a instituit mai multe filtre la ieșirile din oraș pentru a-l găsi. Oamenii legii au trimis un echipaj și în localitatea de domiciliu a soției bărbatului evadat.
Imaginile surprinse de camerele de supraveghere îl arată pe deținut în timp ce aleargă pe străzile din oraș.
Presa locală a relatat că bărbatul era deţinut la Penitenciarul Baia Mare şi a evadat de la un punct de lucru din zona Liceului „Emil Racoviţă" din municipiu.