Justitie· 1 min citire

Bărbat din Arad, cercetat pentru nerespectarea regimului armelor și munițiilor. Un adevărat arsenal de vânătoare, dar și trofee, găsite în casa sa

Armă de vânătoare / Arhivă foto

Armă de vânătoare / Arhivă foto

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 22 dec. 2023, 09:25

Două arme de vânătoare, sute de cartușe și trofee de la animale împușcate au fost găsite în casa unui bărbat de 34 de ani, din județul Arad. Totul, în urma unei percheziții domiciliare făcute de polițiștii arădeni.

Percheziția a fost efectuată la domiciliul bărbatului din localitatea Joia Mare, de către Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Gurahonț, relatează Agerpres.

"Au fost ridicate, în vederea continuării cercetărilor, două arme de vânătoare, din care una confecționată artizanal, 309 bucăți de cartușe, din care 70 cu capsa percutată. În perimetrul locației au mai fost găsite 14 trofee căprior, din care două fără craniu, șase trofee mistreț, cinci bucăți coarne (neperechi) și un fazan naturalizat", a informat, vineri, Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Arad.

Armele, muniția, trofeele și alte obiecte au fost ridicate în vederea confiscării, iar tânărul este cercetat pentru nerespectarea regimului armelor și munițiilor.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Justitie