Regele Charles l-a primit, duminică, pe Volodimir Zelenski la Sandringham, un gest fără precedent de solidaritate cu președintele ucrainean, relatează independent.co.uk.
Regele și Zelenski s-au întâlnit după summitul liderilor europeni de la Londra, în cadrul căruia s-a discutat despre un plan de pace pentru Ucraina și despre securitatea pe continent.
Decizia de a-l invita pe președintele ucrainean la Sandringham este cel mai explicit act politic pe care regele l-a făcut de când i-a succedat reginei Elizabeth, care s-a străduit foarte mult să se țină departe de politică.
Zelenski nu a purtat costum la întâlnirea cu regele Charles, la Sandringham, a remarcat BBC.
Faptul că Zelenski nu poartă costum la o întâlnire cu regele inevitabil atrage comentarii, însă simbolismul ținutei sale informale a crescut în urma disputei din Biroul Oval de vineri. Donald Trump - care se autointitulase rege pe rețelele de socializare cu câteva zile mai devreme - a părut să aibă o problemă cu aceast lucru, iar un reporter conservator american prezent la întâlnirea agitată l-a acuzat pe președintele ucrainean de „nerespectarea demnității acestei funcții”.
“Se pare că regele Charles nu are astfel de probleme cu ținuta lui Zelenski”, adaugă bbc.com.