Extern· 2 min citire

Unul dintre cei mai sângeroși asasini ai mafiei siciliene a fost eliberat pentru bună purtare, deși a declarat că a ucis aproape 200 de oameni

Giovanni Brusca, asasinul procurorului italian anti-mafia, Giovanni Falcone. Foto/wantedinrome.com

Giovanni Brusca, asasinul procurorului italian anti-mafia, Giovanni Falcone. Foto/wantedinrome.com

Scris de Iulian Budusan Publicat: 1 iun. 2021, 17:23

Giovanni Brusca, condamnat cu privire la asasinarea în 1992 a celebrului judecător sicilian antimafia Giovanni Falcone, a fost eliberat din închisoare pentru bună purtare, după ce a ispășit 25 de ani, deși trebuia să facă închisoare pe viață. Asasinul mafiot a recunoscut, la un moment dat, în fața procurorilor, că a ucis aproape 200 de oameni.

Eliberarea anticipată a lui Giovanni Brusca a cauzat un șoc în Italia, marți, iar vestea se află pe prima pagină a tuturor ziarelor.

Giovanni Brusca, în vârstă de 64 de ani, a fost eliberat luni pentru bună purtare din Închisoarea Rebibbia din Roma, după ce a ispășit 25 de ani de detenție, o perioadă în care a acceptat să colaboreze cu autoritățile.

El rămâne însă în libertate supravegheată timp de patru ani.

Giovanni Brusca este cel care a acționat, în 1992, telecomanda care a detonat bomba de sub mașina judecătorului, în apropiere de Palermo, care i-a ucis pe Giovanni Falcone, pe soția sa și trei gărzi de corp.

Văduva uneia dintre gărzi, Tina Montinaro, se declară indignată.

”După 29 de ani nu știm încă adevărul (…). Omul care mi-a distrus familia este liber”, denunță ea.

Brusca, unul dintre cei mai apropiați colaboratori ai lui Toto Riina, capul mafiei siciliene Cosa Nostra, a fost arestat la 20 mai 1996.

După arestarea sa, el a acceptat să colaboreze cu justiția și să depună mărturie în numeroase procese.

Giovanni Brusca a recunoscut că a participat la aproape 200 de asasinate, scrie Reuters.

”El a colaborat cu justiția numai pentru a profita. Nu a fost o alegere personală intimă”, denunță, la Corriere della Sera, văduva unui polițist ucis în atentatul în care a fost ucis Falcone, Rosaria Costa.

”Indiferent ce putem crede despre atrocitățile pe care le-a comis la acea vreme, el a colaborat (…). Să nu uităm că a furnizat informații despre atentate atât în Sicilia, cât și în restul Italiei”, declară procurorul național antimafia Federico Cafiero De Raho.

Eliberarea lui Brusca este criticată de numeroși lideri politici, atât de dreapta, cât și de stânga.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Extern