Președintele Recep Tayyip Erdogan a declarat duminică că Turcia nu va opri forajul de explorare a gazelor naturale din apele Ciprului, în pofida apelurilor în acest sens din partea liderilor statelor din sudul Europei, transmite AFP, citată de Agerpres.
"Vom continua să forăm în zonele care ne aparțin", a declarat șeful statului turc la Istanbul, într-o alocuțiune televizată.
"Cineva a dat un ordin. Se pare că vor aresta echipajul navei noastre. Nu o să iasă bine dacă faceți acest lucru", a avertizat Erdogan. Conform informațiilor apărute în presă, autoritățile cipriote au eliberat săptămâna trecută un mandat de arestare pentru membrii echipajului navei de foraj sub pavilion turc Fatih.
La încheierea unei întâlniri la nivel înalt a reprezentanților a șapte state din sudul Europei, desfășurată în capitala malteză La Valletta, vineri a fost dată publicității o declarație comună în care Turcia este obligată să "își înceteze activitățile ilegale" în apele din zona economică exclusivă a Ciprului. "Dacă Turcia nu pune capăt actelor sale ilegale, vom cere UE să aibă în vedere măsuri potrivite", se arată în documentul oficial.
Ministerul turc al afacerilor externe a apreciat sâmbătă că această declarație este "părtinitoare" și contrară legilor internaționale.
În ultimii ani, descoperirea unor zăcăminte uriașe de gaze naturale în regiune a stârnit foarte mult interesul. Ciprul a semnat contracte de explorare cu giganți din domeniul hidrocarburilor precum compania italiană ENI, cea franceză Total sau cea americană ExxonMobil.
Dar Republica Cipru, recunoscută pe plan internațional, nu își exercită autoritatea decât asupra a două treimi din sudul insulei, partea de nord fiind ocupată de Turcia din 1974.
Ankara se opune oricărei explorări și exploatări a acestor resurse de gaze care ar exclude Republica turcă a Ciprului de Nord, autoproclamată și nerecunoscută de comunitatea internațională.
Turcia a acordat în 2009 și 2012 contracte de explorare companiei Turkish Petroleum.
Erdogan l-a criticat duminică pe președintele Franței Emmanuel Macron care a afirmat vineri, în cadrul summitului din Malta, că "UE nu va face dovadă de nicio slăbiciune" în legătură cu forajele Turciei.
"Ce are a face Franța cu asta?", a tunat Erdogan."Turcia este o putere garantă în Cipru. Grecia și Marea Britanie sunt, de asemenea, puteri garante. Dumneavoastră ce sunteți?", s-a adresat președintele turc omologului francez."Faceți cumva astfel de declarații în numele Total? Dovediți că aveți o procură (din partea Total pentru a face acest lucru). Atunci asta ar însemna că ați renunțat la președinție și ați devenit acum avocat", și-a continuat critica Recep Tayyip Erdogan.