Turcia și SUA și-au suspendat serviciile reciproce de acordare a vizelor, ambasada Turciei la Washington anunțând că trebuie să reevalueze angajamentul Guvernului SUA în ceea ce privește siguranța misiunii și a personalului, la puțin timp după ce ambasada americană la Ankara a făcut un anunț asemănător.
"Evenimentele recente au constrâns guvernul Statelor Unite să reanalizeze angajamentul guvernului turc în ceea ce privește securitatea misiunii și a personalului american. Pentru a se reduce la maxim numărul de vizitatori la ambasada noastră și la consulate pe durata acestei evaluări, am suspendat cu efect imediat toate serviciile de viză care nu au legătură cu imigrația în reprezentanțele diplomatice din Turcia", se arată în comunicatul misiunii americane la Ankara.
Miercuri, un angajat al consulatului SUA la Istanbul a fost arestat, fiind suspectat de autoritățile turce că are legături cu Fethullah Gulen, predicatorul exilat în SUA pe care Turcia îl consideră responsabil pentru tentativa de lovitură de stat din iulie 2016.
Această decizie a fost grav condamnată la Washington, oficialii americani considerând că arestarea angajatului de la consulat nu avea un fundament real. Conform evz.ro, americanii sunt de părere că o astfel de faptă poate dăuna ambelor țări membre NATO.
Reamintim că Turcia a cumpărat, recent, sisteme antiaeriene rusești și a încercat o apropiere Iran, în ciuda statutului de țară membră NATO.