Iraniana Reyhaneh Jabbari, care a fost executată sâmbătă pentru că l-ar fi ucis pe cel care ar fi violat-o în 2007, a cerut familiei să-i doneze organele "și orice poate fi transplantat" unor persoane care au nevoie, "ca dar", și să fie incinerată, relatează site-ul postului panarab Al Arabiya.
Un tribunal de la Teheran a găsit-o vinovată, în 2009, de uciderea unui fost angajat al Ministerului iranian al Informațiilor, scrie Mediafax.ro.
Jabbari, executată la vârsta de 26 de ani, a înregistrat un mesaj audio în aprilie - în ziua în care a aflat că va fi spânzurată -, scrie postul, citând grupul politic de opoziție din exil Consiliul Național al Rezistenței Iraniene (NCRI), care a tradus și pus în circulație acest testament.
Tânăra, care a fost arestată la vârsta de 19 ani, i-a cerut în acest mesaj mamei sale, Sholeh Pakravan, să-i doneze organele "și orice poate fi transplantat" unor persoane care au nevoie, "ca dar".
"Dragă Sholeh, nu plânge pentru ceea ce auzi", îi spune ea cu o voce calmă, asigurând-o că s-a împăcat cu faptul că va muri. "Îți spun din suflet că nu vreau să ai un mormânt la care să vii, să jelești și să suferi. Nu vreau să porți doliu pentru mine. Să faci tot ceea ce poți pentru ca să uiți zilele dificile pe care le-am petrecut. Dă-mă vântului să mă împrăștie", afirmă tânăra.