Extern· 3 min citire

Spital din Kiev, lovit în apropierea Ambasadei României. Nouă morți în urma atacurilor rusești din Ucraina

Razboi Rusia - Ucraina/ Sursa foto: Arhiva

Razboi Rusia - Ucraina/ Sursa foto: Arhiva

Scris de Mădălina Cristea Publicat: 13 nov. 2026, 14:26

Un nou val de atacuri rusești a lovit Ucraina, lăsând în urmă cel puțin nouă morți și numeroși răniți. Printre persoanele care și-au pierdut viața se numără un adolescent de 17 ani, ucis într-un atac asupra unei zone rezidențiale din Zaporojie. La Kiev, resturile unei drone au provocat un incendiu la un spital aflat în apropierea Ambasadei României, unde trei persoane au fost rănite, iar zeci de oameni au fost evacuați. Rusia a lansat 117 drone asupra Ucrainei în noaptea de joi spre vineri, 12 spre 13 noiembrie.

Spital din Kiev, lovit în apropierea Ambasadei României. Zeci de persoane, evacuate

Unul dintre cele mai grave incidente s-a produs vineri dimineață, în centrul capitalei ucrainene, unde resturile unei drone au provocat un incendiu la un spital situat în apropierea Ambasadei României. Etajul al doilea al clădirii a fost parțial distrus, iar trei persoane au fost rănite. Personalul medical a evacuat 30 de persoane din clădire, în timp ce echipele de intervenție au salvat alte șapte persoane.

În noaptea de joi spre vineri, Rusia a lansat asupra Ucrainei 117 drone, dintre care 63 cu propulsie reactivă. Aceste aparate sunt echipate cu motoare cu reacție, care le permit să atingă viteze mai mari decât dronele obișnuite, cu elice. Potrivit Forțelor Aeriene ale Ucrainei, apărarea antiaeriană a neutralizat peste două treimi dintre dronele lansate. Au fost raportate lovituri în 24 de locații, iar resturile aparatelor doborâte au căzut în alte zece zone, conform Current Time.

Un adolescent de 17 ani, ucis în Zaporojie. Un copil de 10 ani a fost scos de sub dărâmături

Bilanțul atacurilor din ultimele ore este dramatic în mai multe regiuni ale Ucrainei. În Donețk, patru persoane și-au pierdut viața, dintre care trei în orașul Kramatorsk. Alte șapte persoane au fost rănite în ultimele 24 de ore, potrivit informațiilor comunicate de șeful administrației militare regionale, Vadim Filașkin.

O altă tragedie s-a produs vineri dimineață, în orașul Zaporojie, unde un atac rusesc asupra unei zone rezidențiale a ucis un adolescent de doar 17 ani. Alte patru persoane au fost rănite. Guvernatorul regiunii, Ivan Fedorov, a precizat că echipele de salvare au reușit să scoată patru persoane de sub dărâmături, printre acestea numărându-se și un copil în vârstă de 10 ani.

Atacurile au continuat și în sudul Ucrainei. La Odesa, două persoane au murit, iar alte cinci au fost rănite, potrivit bilanțului anunțat de guvernatorul Oleh Kiper. Doi dintre răniți se află în stare gravă. În regiunea Sumî, din nord-estul țării, doi bărbați, în vârstă de 57 și 47 de ani, au fost uciși joi seara, în urma unui atac cu dronă FPV, a anunțat guvernatorul Oleh Hrihorov.

Blocuri de locuințe și o grădiniță, afectate de atacuri. Copii răniți în vestul Ucrainei

Atacurile rusești au provocat victime și distrugeri și în alte regiuni ale țării. În orașul Rivne, din vestul Ucrainei, o dronă a lovit un bloc de locuințe, provocând rănirea a șase persoane, printre care doi copii. Echipele serviciilor de urgență au intervenit pentru evacuarea a 42 de locatari din clădirea afectată.

În regiunea Vinița, două femei au fost rănite în urma atacurilor desfășurate în timpul nopții. Au izbucnit incendii în două locuri, iar mai multe locuințe și o grădiniță au fost avariate. În regiunea Herson, din sudul Ucrainei, alte trei persoane au fost rănite în urma bombardamentelor rusești.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Extern