Răsturnare de situație în ancheta accidentului în lanț de pe Autostrada Trakia din Bulgaria, soldat cu 12 morți și 50 de răniți. Camionul condus de șoferul român nu ar fi provocat tragedia, ci ar fi reprezentat un obstacol pe carosabil, potrivit noilor precizări ale anchetatorilor bulgari. Aceștia susțin că prima coliziune a fost provocată de autobuzul care a lovit camionul. Între timp, șoferul român a fost eliberat după două audieri, iar ancheta continuă pentru stabilirea împrejurărilor exacte ale accidentului.
Camionul românesc nu a provocat carambolul din Bulgaria. Ce spun anchetatorii
Noile informații vin de la Marian Marinov, directorul interimar al Serviciului Național de Investigații din Bulgaria, în contextul în care ancheta tragediei de pe Autostrada Trakia continuă. Oficialul bulgar a explicat că vehiculul condus de român nu a provocat accidentul în lanț, ci a reprezentat un obstacol pe carosabil. Potrivit acestuia, prima coliziune a fost provocată de autobuzul care a lovit camionul. Eventuala responsabilitate a șoferului român urmează însă să fie stabilită în urma cercetărilor, conform presei bulgare.
De ce ar fi încetinit șoferul român. Cele două ipoteze analizate în anchetă
Anchetatorii încearcă acum să stabilească motivul pentru care camionul românesc ar fi încetinit sau s-ar fi oprit pe autostradă. Una dintre ipotezele luate în calcul este că în fața acestuia s-ar fi aflat un alt vehicul, rămas în pană, care l-ar fi obligat pe șofer să reducă viteza sau să oprească. O altă explicație vizează condițiile meteorologice din momentul tragediei. Ceața densă ar fi redus considerabil vizibilitatea, iar conducătorul autobuzului care circula în spatele camionului nu ar mai fi avut timp să evite impactul.
Șoferul român a fost eliberat după două audieri. Ancheta continuă
Șoferul român implicat în accidentul din Bulgaria a fost eliberat după ce a fost audiat de două ori de autoritățile bulgare. Deocamdată, anchetatorii nu au stabilit dacă acesta poartă vreo responsabilitate pentru producerea tragediei. Cercetările continuă pentru a clarifica succesiunea evenimentelor și împrejurările în care s-au produs coliziunile. Accidentul a avut loc pe 10 noiembrie, pe Autostrada Trakia, unde zeci de vehicule au fost implicate în caramboluri produse pe ambele sensuri de mers. În urma tragediei, 12 persoane și-au pierdut viața, iar alte 50 au fost rănite.