Extern· 2 min citire

Șoc la negocieri: Putin vrea să reducă trupele NATO din Europa

Publicat11 nov. 2026, 18:09
Actualizat11 nov. 2026, 18:14
SursăRealitatea PLUS

Discuțiile cruciale de la Abu Dhabi pentru redesenarea granițelor și schimbarea arhitecturii de securitate a Europei s-au încheiat cu un acord de principiu. Acesta vizează un schimb masiv de prizonieri între Rusia și Ucraina, iar un acord de pace între cele două state ar putea fi încheiat până la sfârșitul anului, potrivit negociatorilor ucraineni. În schimb, problema teritoriilor ocupate rămâne nerezolvată. Emisarii lui Donald Trump urmează să se întâlnească la Moscova cu Vladimir Putin, înaintea unor noi discuții cu Volodimir Zelenski.

Posibil acord de pace Rusia - Ucraina până la sărbători

După două zile de negocieri intense în Emiratele Arabe Unite, Moscova și Kievul au ajuns la un acord de principiu pentru un schimb de prizonieri de amploare. Numărul celor care vor fi eliberați urmează să fie stabilit, iar autoritățile vorbesc despre unul dintre cele mai importante schimburi de la începutul războiului.

Am convenit, în principiu, asupra unui nou schimb de prizonieri de amploare, ale cărui detalii concrete vor fi anunțate în viitorul apropiat.

a declarat Vladimir Medinski., Consilier al președintelui Rusiei.

În privința teritoriilor ocupate, diferențele dintre cele două tabere rămân uriașe. Rusia continuă să ceară retragerea trupelor ucrainene din întregul Donbas, inclusiv din zonele pe care Moscova nu le controlează. Kievul respinge această condiție și insistă asupra unor garanții de securitate pe termen lung. În plus, rușii vor schimbarea arhitecturii de securitate europene, o temă care privește direct și statele de pe flancul estic al NATO.

Rusia și Ucraina, acord pentru un schimb uriaș de prizonieri

Cred că acesta a fost un prim pas bun. Unul dintre aspectele pozitive este că am convenit asupra celei mai ample eliberări de prizonieri din motive umanitare. Vom definitiva numărul acestora mâine.

a transmis Jared Kushner, emisar al Președintelui SUA.

Negocierile continuă însă la cel mai înalt nivel diplomatic. Steve Witkoff și Jared Kushner urmează să ajungă la Moscova pentru o întâlnire cu Vladimir Putin, după care sunt programate discuții cu Volodimir Zelenski, la Dublin. Între timp, Rusia refuză să negocieze direct cu reprezentanții europeni, deși aceștia au participat la consultări separate cu delegația ucraineană.

Steve și cu mine vom merge mâine la Moscova pentru a ne întâlni cu președintele Putin, ca să analizăm cele discutate și să încercăm să facem progrese în privința unor probleme, deoarece vedem anumite deschideri și oportunități. După aceea, vom zbura la Dublin, unde ne vom întâlni cu președintele Zelenski, pentru a-l informa despre discuții și a analiza mai departe ideile apărute aici.

a declarat Jared Kushner, emisar al Președintelui SUA.

În ciuda progreselor anunțate pe dosarul umanitar, nu există un acord privind încetarea focului. Luptele și atacurile cu drone continuă, în timp ce Washingtonul încearcă să apropie pozițiile celor două țări.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Extern