Extern· 1 min citire

Sancțiunile economice împotriva Rusiei, prelungite cu șase luni

Sancțiunile economice împotriva Rusiei, prelungite cu șase luni

Sancțiunile economice împotriva Rusiei, prelungite cu șase luni

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 21 iun. 2016, 13:51

Ambasadorii celor 28 de state membre UE au convenit marți să prelungească sancțiunile impuse Rusiei cu încă șase luni, declară o sursă diplomatică, sub protecția anonimatului, pentru DPA, citată de News.ro.

Uniunea Europeană a impus măsuri restrictive Moscovei după ce aceasta a anexat Peninsula ucraineană Crimeea în 2014 și pentru o presupusă susținere - cu armament și oameni - a separatiștilor proruși în războiul din estul Ucrainei, notează News.ro.

Decizia ambasadorilor, care urmează să fie anunțată oficial vineri, vizează cele mai dure sancțiuni impuse de UE Rusiei.

Ele afectează exporturile ruse în Uniune, accesul băncilor rusești pe piețele europene, companii petroliere și în domeniul Apărării.

Rusia a impus, la rândul ei, un embargo asupra importurilor agro-alimentare din UE. Actualele sancțiuni urmau să expire la sfârșitul lui iulie.

Decizia de marți deschide calea prelungirii acestor sancțiuni până la sfârșitul lui 2017.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Extern