Mult-lăudata rezistență a armatei ucrainene este și rezultatul susținerii militare din partea Occidentului, în special din SUA, care a livrat destul armament, de multe ori superior tehnicii folosite de ruși.
Ministerul de Externe al Rusiei a comunicat joi că furnizarea de sisteme de apărare antiaeriană pentru Ucraina, așa cum a solicitat președintele ucrainean Volodimir Zelenski miercuri, ar fi un factor destabilizator, care nu ar aduce pacea, transmite Reuters.
Într-un discurs prin videoconferință în fața Congresului SUA, Zelenski le-a cerut parlamentarilor americani să facă mai mult pentru a apăra Ucraina de agresiunea Rusiei și a insistat din nou asupra impunerii unei zone de interdicție a zborurilor în spațiul aerian al țării sale.
Duminică, premierul slovac Eduard Heger anunțase că NATO ar putea discuta trimiterea din țara sa în Ucraina a sistemului de apărare antiaeriană S-300, de fabricație sovietică.
Purtătoarea de cuvânt a diplomației ruse, Maria Zaharova, a declarat joi, într-o conferință de presă, că livrările de astfel de sisteme "categoric nu ar aduce pacea în Ucraina", iar "pe termen lung, ar putea avea consecințe mult mai periculoase".
Statele Unite și aliații lor doresc să evite antrenarea NATO în conflictul ucrainean, însă au furnizat ajutoare militare Ucrainei după invadarea acestei țări de către Rusia, în 24 februarie.
Moscova numește invazia în Ucraina "operațiune specială" pentru distrugerea capacităților militare și arestarea celor pe care îi consideră naționaliști periculoși.