Oficiali ruși au cerut ca avioanele americane de război să părăsească imediat spațiul aerian sirian, potrivit unui oficial american de rang înalt.
Diplomații ruși au transmis un demers oficial în care cer ca aeronavele americane să părăsească Siria, susține oficialul american, adăugând că avioanele de război ruse survolează în prezent teritoriul sirian, conform Mediafax.
Surse militare americane au precizat însă pentru Fox News că avioanele SUA nu vor da curs cererii formulate de ruși.
"Nu există nimic care să indice că ne schimbăm operațiunile deasupra Siriei", a declarat un oficial de rang înalt din domeniul apărării.
"Am avut toate indiciile în ultimele săptămâni că rușii vor face ceva, ținând cont de consolidarea" prezenței militare ruse în Siria.
Demersul Moscovei reprezintă o escaladare majoră a tensiunilor dintre cele două țări și intervine la scurt timp după ce Consiliul Federației a aprobat miercuri, în unanimitate, cererea președintelui rus Vladimir Putin de a folosi forțele armate ruse în străinătate.