Extern· 2 min citire

Român, bătut și înjunghiat în Franța pentru un presupus furt

Român, bătut și înjunghiat în Franța pentru un presupus furt

Român, bătut și înjunghiat în Franța pentru un presupus furt

Publicat16 dec. 2014, 15:51
SursăMediafax

Trei bărbați au fost plasați în arest preventiv, în comuna Dax din Aquitaine (sud-vest), fiind suspectați că au bătut și apoi înjunghiat un român fără adăpost, într-o reglare de conturi, relatează cotidianul regional Sud-Ouest în pagina electronică de marți.

Potrivit publicației, cei trei locuitori din comună, în vârstă de 19, 24 și 41 de ani, sunt suspectați că l-au agresat și rănit cu arma albă, duminică seara, pe un român fără adăpost, într-o locuință pe care acesta o ocupa ilegal. Unul dintre cei trei suspecți le-a spus anchetatorilor că victima i-a furat sâmbătă suma de 150 de euro în numerar.

Potrivit primelor elemente ale anchetei, cei trei s-au întâlnit cu românul sâmbătă seara într-un bar din Dax. Ei s-au cunoscut la un pahar de alcool și au decis să continue petrecerea în apartamentul unuia dintre locuitorii comunei, după care au continuat să petreacă, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în apartamentul altui suspect.

Autorul presupusei agresiuni a descoperit duminică lipsa sumei de 150 de euro, l-a bănuit pe noul său "prieten" român de furt și a decis să-l pedepsească și să-și recupereze banii.

Însoțit de ceilalți doi, tânărul în vârstă de 24 de ani s-a dus la locuința ocupată de român, luând cu el un cuțit de măcelar. După ce l-a bătut, pentru a-l face să mărturisească, presupusul agresor i-a înfipt victimei cuțitul într-o fesă, provocându-i o hemoragie abundentă.

Cei trei au fugit. Observând polițiști pe Podul Arènes, suspectul a aruncat cuțitul în fluviul Adour. Parchetul urma să decidă marți dimineața ce urmează să facă cu dosarul, scrie Sud-Ouest.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Extern