Ministerul de Interne rus a publicat o listă cu numele a 50 de morți și 73 de răniți, la o zi după un atac asupra unei tabere din Donețk unde erau deținuți prizonieri de război ucraineni.
Majoritatea celor 193 de prizonieri de război din Olenivka (Elenovka, în limba rusă) au fost uciși sau răniți, a declarat sâmbătă ministerul rus. Inițial după lovitura de rachetă, se presupunea că numărul morților va depăși 50.
Până sâmbătă dimineață, corpurile a 48 de prizonieri ucraineni au fost recuperate, în timp ce încă doi au murit în drum spre spital, a precizat ministerul. Rusia a declarat că răniții primesc îngrijiri medicale.
Rusia afirmă că lovitura a venit de la un lansator multiplu de rachete cu bătaie mare HIMARS furnizate Ucrainei de Statele Unite, în timp ce Kievul caută să recupereze teritorii controlate de separatiștii proruși în estul Ucrainei. Ucraina spune că nu ar trage niciodată asupra unei poziții civile - mai ales a uneia unde se aflau propriii oameni - și a acuzat Rusia că a organizat atacul ca răzbunare asupra naționaliștilor ucraineni în rândul prizonierilor, luați de la Mariupol acum câteva săptămâni, amintește DPA.
Este imposibil să se confirme independent oricare dintre revendicări din cauza situației de război într-o mare parte a Ucrainei.
"Întreaga responsabilitate politică, penală și morală pentru baia de sânge a ucrainenilor este suportată personal de Zelenski, regimul său criminal și Washingtonul ca susținător", a declarat ministerul rus.
Într-un mesaj video, președintele ucrainean Volodimir Zelenski a numit Rusia stat terorist și a dat vina pentru distrugerea
închisorii pe forțele ruse.
De asemenea, el a îndemnat pe oricine a mai rămas în provincia Donețk să plece cât timp încă este în viață, pe fondul asaltului în curs al forțelor ruse.
Rusia clasifică în prezent zonele ocupate ca fiind sub "administrație civilo-militară" interimară.
"Autoritățile locale constrâng probabil populația să dezvăluie datele personale în vederea întocmirii registrelor de vot", a declarat Ministerul Apărării ucrainean în actualizarea zilnică de sâmbătă, notând că "în teritoriile nou ocupate din sudul Ucrainei,
autoritățile instalate de Rusia sunt foarte probabil sub presiunea crescândă a Moscovei pentru a-și consolida controlul asupra regiunii și a se pregăti pentru referendumuri asupra aderării la Rusia mai târziu în cursul anului".
Campania Kievului s-a concentrat parțial pe recucerirea regiunii Herson, la nord de Peninsula Crimeea. Rusia a anexat peninsula în 2014.
În timp ce războiul intră în a șasea lună, forțele ruse ocupă zone substanțiale din estul Ucrainei, în conformitate cu obiectivele declarate ale Moscovei, notează DPA.
Separatiștii proruși luptă împotriva Kievului din 2014 pentru controlul estului țării. Lupta a căpătat o nouă dimensiune în februarie, când Rusia și-a trimis propriile trupe în teritoriul ucrainean, susținând invazia ca necesară pentru "denazificarea" și dezarmarea Ucrainei.
Printre altele, duminică Ministerul rus al Apărării a anunțat că Rusia a adresat o invitație oficială experților Crucii Roșii și ai Națiunilor Unite, "în cadrul anchetei privind lovitura asupra unui centru de detenție preventivă din Elenovka în +Republica Populară Donețk+ (RPD, autoproclamată de separatiștii proruși n.r.), unde erau deținuți combatanții ucraineni capturați", scrie ziarul Izvestia, în ediția online.
"Ucraina face încercări zadarnice de a da vina pe Moscova pentru un atac asupra unui centru de detenție preventivă din +Republica Populară Donețk+. Ei ar fi putut trage altceva decât HIMARS furnizate de Statele Unite dacă ar fi fost mai deștepți", a declarat la rândul său ambasadorul adjunct al Rusiei la ONU Dmitri Polianski într-o postare pe Twitter, citată duminică de agenția oficială de presă rusă TASS.