Război în Ucraina, ziua 1252. Uniunea Europeană a blocat toate fondurile pentru Ucraina. 60 de miliarde de dolari sunt în joc - LIVE TEXT

Război în Ucraina, ziua 1252
Pe 24 iulie, oficiali UE au informat noul guvern ucrainean, condus de Iulia Svîrîdenko, prin intermediul canalelor diplomatice, că toată asistența financiară europeană pentru Ucraina riscă să fie suspendată complet. Ucraina se află în ziua 1252 a războiului.
UPDATE 20:40 - Zelenski a semnat pentru majorarea vârstei de încorporare peste 60 de ani
Președintele Volodimir Zelenski a promulgat legea care permite înrolarea în armată a persoanelor cu vârste de peste 60 de ani. Decizia adoptată de Parlament vine pe fondul unei crize majore de resurse umane pentru a face față confruntării cu forțele invadatoare ruse, care durează de trei ani și jumătate, relatează agenția EFE.
UPDATE 19:00 - Acuzațiile de corupție îi explodează în nas lui Zelenski. UE nu mai pare dispusă să închidă ochii
Reprezentanții Uniunii Europene (UE) au informat Guvernul noului prim-ministru al Ucrainei, Iulia Svyrydenko, prin canale diplomatice, că suspendă alocarea întregii asistențe financiare Kievului, scrie Ekonomichna Pravda, citând patru surse în acest sens. Se pare că informarea ar fi avut loc pe 24 iulie.
Motivul ar fi o lege adoptată de Volodimir Zelenski, prin care este afectată independența principalelor instituții anticorupție - Biroul Național Anticorupție (NABU) și Parchetul Specializat Anticorupție (SAPO) de independență.
Potrivit Ekonomichna Pravda, ar fi vorba de circa 20 de miliarde de dolari, cota cu care UE participă la un credit mai mare, de circa 50 de miliarde de dolari.
Și împrumuturile de la Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare și Banca Europeană de Investiții ar fi fost înghețate, mai precizează EP.
UPDATE 14:45 - Kremlinul a declarat marți că a „luat act” de comentariul președintelui american Donald Trump potrivit căruia scurtează la 10-12 zile termenul acordat Moscovei pentru a semna un acord de încetare a focului în Ucraina, în caz contrar urmând să fie supusă sancțiunilor, relatează Reuters, preluată de News.ro.
Trump a stabilit luni un nou termen de 10-12 zile pentru ca Rusia să facă progrese în vederea încheierii războiului din Ucraina, în caz contrar urmând să suporte consecințele, ceea ce subliniază frustrarea față de președintele Vladimir Putin care își continuă războiul de agresiune ce durează deja de trei ani și jumătate.
UPDATE 12:00 - Uniunea Europeană a blocat toate fondurile pentru Ucraina. Legea promovată din Zelenski a scos din sărite oficialii de la Bruxelles. 60 de miliarde de dolari sunt în joc
Uniunea Europeană a avertizat autoritățile ucrainene cu privire la consecințele care vor apărea dacă nu este anulat controversatul proiect de lege 12414, care limitează independența instituțiilor anticorupție NABU și a SAPO. Modificările sunt promovate chiar de Zelenski, cu scopul declarat de a reduce influența Rusiei în sistemul de justiție.
Dar modificările au dus la proteste ample în Ucraina, din partea oamenilor care cred că lupta cu corupția va avea de suferit, dar și la critici dure de la partenerii Kievului.
Potrivit ziarului Economichna Pravda, pe 24 iulie, oficiali UE au informat noul guvern ucrainean, condus de Iulia Svîrîdenko, prin intermediul canalelor diplomatice, că toată asistența financiară europeană pentru Ucraina riscă să fie suspendată complet. Informația a fost confirmată publicației ucrainene de către patru surse din Guvern, Parlament și cercuri diplomatice.
„Totul a fost suspendat până când situația va fi corectată”, a declarat unul dintre interlocutorii Economichna Pravda.
UPDATE 10:30 - Dmitri Medvedev, fost președinte al Rusiei și în prezent vicepreședinte al puternicului Consiliu de Securitate al Rusiei, cunoscut pentru declarațiile sale agresive la adresa Occidentului, l-a avertizat luni pe Donald Trump că ultimatumurile acordate de acesta pentru încheierea conflictului din Ucraina vor fi interpretate ca pași către un război al Moscovei împotriva Statelor Unite.
UPDATE 8:00 - Loviturile Rusiei din timpul nopții asupra unei colonii penale din regiunea Zaporije din sud-estul Ucrainei au ucis 16 persoane și au rănit cel puțin 35, au anunțat marți autoritățile militare ucrainene din regiune și guvernatorul acesteia, citate de Reuters.
Ivan Fedorov, guvernatorul, a scris pe aplicația de mesagerie Telegram că clădirile coloniei penale au fost distruse, iar locuințe private din apropiere au fost de asemenea avariate.
„Noaptea, inamicul a lovit regiunea Zaporijie de 8 ori, inițial cu bombe FAB. Au lovit și colonia penală. 16 persoane au fost ucise, 35 au fost rănite”, a declarat acesta.
El nu a precizat câți dintre morți și răniți erau deținuți și câți erau angajați ai coloniei penale. Fedorov a precizat în schimb că unitățile de intervenție au sosit la fața locului și că răniții primesc îngrijiri medicale.
Autoritățile ucrainene nu au oferit deocamdată mai multe detalii.
UPDATE - Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a reacționat la declarația lui Trump, care și-a anunțat intenția de a reduce ultimatumul pentru Rusia pentru a o forța să încheie un acord de pace în Ucraina, la 10-12 zile, el arătând că Rusia este cea care face totul pentru a perturba eforturile de pace.
Zelenski afirmă că pacea poate fi atinsă dacă se acționează cu fermitate și hotărâre, iar sancțiunile sunt un element cheie în acest sens.
”Astăzi, președintele Trump a făcut o declarație extrem de fermă. Și este adevărat că Rusia este cea care face totul pentru a perturba eforturile de pace și a prelungi acest război. În fiecare noapte au loc atacuri, în mod constant – Rusia încearcă să rănească Ucraina”, a declarat Zelenski.
Președintele Ucrainei a subliniat că pacea este posibilă, dar pentru aceasta este necesar să acționeze cu fermitate și hotărâre.
El a subliniat importanța sancțiunilor, care, în opinia sa, sunt un element cheie pentru realizarea păcii.
”Rusia ia în considerare sancțiunile, ia în considerare astfel de pierderi. Pacea prin forță este posibilă. Ucraina, ca întotdeauna, este gata să colaboreze cu America cât mai productiv posibil, să colaboreze cu președintele Trump pentru a pune capăt acestui război cu demnitate și pace durabilă”, a subliniat șeful statului.
În același timp, Zelenski a mulțumit tuturor membrilor echipei de politică externă a Ucrainei care lucrează pentru relații semnificative cu America.
Președintele SUA, Donald Trump, și-a anunțat intenția de a reduce ultimatumul pentru Rusia, pentru a o forța să încheie un acord de pace în Ucraina, la 10-12 zile.
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News


























