Extern· 3 min citire

Reia SUA războiul cu Iranul? Ce condiții pune Trump pentru evitarea unei noi intervenții militare

Donald Trump/ Profimedia

Donald Trump/ Profimedia

Scris de Dana Bărăgan Publicat: 8 nov. 2026, 20:48

Președintele american Donald Trump a declarat duminică, 8 noiembrie, că este „extrem de puțin probabil” ca Statele Unite să fie nevoite să reia acțiunile militare împotriva Iranului, atât timp cât negocierile privind programul nuclear al Teheranului și redeschiderea Strâmtorii Ormuz înregistrează progrese. Liderul de la Casa Albă a făcut aceste declarații într-un interviu telefonic acordat postului CNN, în care a repetat de mai multe ori că nu consideră probabilă o nouă intervenție militară, dar a avertizat că armata americană este pregătită să acționeze.

În interviul acordat jurnalistului Jim Sciutto, care a durat aproximativ 20 de minute, Trump a precizat că evitarea unei noi confruntări depinde de încheierea unui acord ferm cu Iranul.

Depinde dacă vor semna sau nu un acord foarte ferm,

i-a spus Donald Trump jurnalistului CNN.

Președintele american a susținut că Iranul se confruntă cu dificultăți economice și militare majore, în urma loviturilor primite în timpul conflictului.

Răspunsul este că este foarte puțin probabil să fie necesar. Sunt o națiune în declin. Tocmai s-a anunțat, ați văzut anul acesta, o inflație de 301%. Este foarte puțin probabil să fie necesar. Aș face-o dacă ar fi necesar, dar i-am lovit foarte tare. I-am lovit atât de tare. Nici nu știi cât de tare i-am lovit,

a declarat Trump.

Liderul american a insistat că o nouă intervenție militară nu este, în acest moment, scenariul pe care îl consideră cel mai probabil.

Așadar, este foarte puțin probabil să fiu nevoit să fac asta. Se prăbușesc din punct de vedere financiar. I-am lovit din punct de vedere militar. Am putea să-i eliminăm definitiv,

a mai spus președintele SUA.

De ce sunt blocate negocierile dintre SUA și Iran

La opt luni de la izbucnirea războiului (28 februarie 2026 - n.r.), cele două țări se află într-un impas, fără operațiuni militare semnificative și fără progrese diplomatice importante, scrie CNN. În același timp, petrolierele care traversează Strâmtoarea Ormuz continuă să fie vizate de atacuri iraniene.

Washingtonul, Teheranul și oficialii din Qatar, țară care a mediat negocierile, nu au oferit informații recente despre stadiul discuțiilor.

În Iran, însă, vocile radicale au interpretat rezultatele alegerilor americane de la jumătatea mandatului, desfășurate săptămâna trecută, drept un semn de slăbiciune politică pentru Donald Trump. Rezultatul scrutinului a fost influențat, printre altele, de nemulțumirea unei părți a alegătorilor americani față de război.

Potrivit acestei interpretări, administrația Trump ar putea fi mai dispusă să accepte solicitările Teheranului, inclusiv menținerea programului nuclear, despre care autoritățile iraniene susțin că este destinat producerii de energie, și păstrarea controlului asupra Strâmtorii Ormuz.

Iranul se confruntă, de asemenea, cu dificultăți în comercializarea petrolului pe piețele internaționale, din cauza sancțiunilor impuse de Statele Unite. În plus, active în valoare de miliarde de dolari, deținute în bănci străine, au fost înghețate.

Ce forțe militare au pregătit americanii în regiune

Deși a insistat că o nouă intervenție militară este puțin probabilă, Donald Trump a precizat că forțele americane sunt pregătite să acționeze dacă negocierile eșuează și va decide reluarea atacurilor.

Președintele SUA a dezvăluit, astfel, că trei portavioane americane se află în regiune și sunt pregătite pentru eventuale operațiuni militare.

Suntem pregătiți pentru asta. Am trei portavioane aici. Celălalt tocmai a sosit. Avem trei. Sunt gata de acțiune,

a declarat Donald Trump în interviul pentru CNN.

Ce ținte din Iran ar putea lovi armata americană

Donald Trump a afirmat că Statele Unite au identificat deja mai multe obiective de infrastructură din Iran care ar putea fi vizate în cazul reluării operațiunilor militare. Printre acestea se numără centrale electrice și poduri.

Liderul de la Casa Albă a susținut că armata americană ar putea distruge zeci de poduri într-un interval foarte scurt.

Avem 38 de poduri în vizor pe care le putem distruge literalmente într-o oră. Toate ar fi distruse,

a avertizat Trump.

Cu toate acestea, președintele american a spus că ar prefera să evite distrugerea infrastructurii iraniene, argumentând că reconstrucția acesteia ar necesita foarte mult timp.

Nu vreau să fac asta pentru că, în esență, va dura 10 ani să le reconstruim. Nu-mi place să dărâm poduri. Iar cel mai greu lucru de construit este un pod. Durează ani de zile, iar eu sunt un bun constructor,

a mai spus liderul american.
Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Extern