Extern· 2 min citire

Rachete balistice lansate în Erbil, capitala Kurdistanului irakian. Consulatul SUA a fost una dintre ținte

Rachete lansate spre orașul Erbil din Irak. Foto/Arhivă

Rachete lansate spre orașul Erbil din Irak. Foto/Arhivă

Publicat13 mar. 2022, 08:06
SursăRealitatea

Doisprezece rachete balistice au vizat Erbil și consulatul american din capitala Kurdistanului irakian. Acesta au fost lansate din afara granițelor Irakului.

Doisprezece rachete balistice au vizat Erbil și consulatul american din capitala Kurdistanului irakian, au asigurat forțele de securitate kurde într-un comunicat de presă în care mai informează că aceste rachete au fost lansate din afara granițelor Irakului, transmite Agerpres.

Irakul împarte cu Iranul lunga sa granița de est, iar Teheranul joacă în Irak un rol esențial atât din punct de vedere politic, cât și economic.

Atacul a fost realizat cu "12 rachete balistice trase asupra unui district din Erbil și au vizat consulatul american", potrivit unui comunicat al unității de combatere a terorismului din Kurdistan.

"Rachetele au fost lansate din afara granițelor Irakului și Kurdistanului, mai precis dinspre estul" țării."Nu există pierderi umane, ci doar pagube materiale", adaugă comunicatul, fără a menționa posibile pagube aduse consulatului american.

Atacuri cu rachete sau drone-capcană, niciodată revendicate, vizează în mod regulat interesele americane și trupele coaliției internaționale antijihadiste din Irak, unde grupările armate pro-iraniene cer plecarea soldaților americani.

Washingtonul acuză, în general, facțiunile pro-iraniene din Irak de comiterea acestor atacuri.

În ianuarie 2020, Iranul a lansat un atac cu rachete care a vizat baze ce găzduiesc soldați americani în Irak ca răzbunare pentru asasinarea, cu câteva zile mai devreme, a generalului Qassem Soleimani de către Washington. Într-o jumătate de oră, 22 de rachete sol-sol iraniene au fost trase asupra bazelor din Ain al-Assad și Erbil.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Extern