Extern· 2 min citire

Pușculiță cu 85.000 de euro, pierdută pe stradă. Găsitorul a predat-o la poliție. Posibilul proprietar, interogat de anchetatori

Foto arhivă

Foto arhivă

Scris de Iulian Budusan Publicat: 1 iul. 2021, 18:33

O pușculiță-elefant cu 85.000 de euro a fost găsită de un trecător abandonată pe un trotuar din apropiere de Bordeaux, în sud-vestul Franței.

Pușculița a fost predată poliției, iar un bărbat susține că aparține "probabil" părinților săi, al căror apartament a fost golit recent.

Descoperirea "total fortuită" a acestei misterioase pușculițe-elefant îi ține ocupați de câteva zile pe anchetatori.

La sfârșitul lunii iunie, un bărbat a luat de pe o stradă din localitatea Mérignac "un obiect decorativ în formă de elefant", care se afla printre mai multe obiecte voluminoase aflate pe trotuar, cu intenția de a-l da mamei sale, a detaliat joi pentru AFP parchetul din Bordeaux.

Un bibelou aparent lipsit de valoare, cu excepția faptului că în interiorul său se afla o comoară: 85.000 de euro în bancnote.

Bărbatul "a sesizat poliția asupra acestei descoperiri și a predat imediat banii", a precizat parchetul.

După câteva zile, poliția a primit un apel telefonic în legătură cu acest obiect, "în urma articolelor din presă". Un bărbat le-a spus anchetatorilor miercuri că "cei 85.000 de euro sunt probabil ai părinților săi", potrivit parchetului.

El a explicat că tatăl său se află într-un azil pentru persoane vârstnice, iar mama sa a murit recent, motiv pentru care a golit locuința părintească și a scos obiectele inutile pe spațiul public, inclusiv faimosul elefant cu 85.000 de euro.

Bărbatul, care urmează să fie audiat de anchetatori, "nu are nicio dovadă de furnizat cu privire la proprietatea sumei în cauză", a adăugat instituția.

În urma unei analize, Banca Franței a concluzionat că bancnotele sunt reale, iar o anchetă va urmări originea acestora.

În 2010, la Mérignac, noul ocupant al unui pavilion de grădină a descoperit în pământ 165.000 de euro în bancnote de 50, 100 și 500 de euro.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Extern