Telenovela puciului eșuat al lui Evgheni Prigojin continuă. Președintele belarus Alecsandr Lukașenko susține că l-a implorat pe bunul său amic Vladimir Putin să-i cruțe viața, după tentativa eșuată se a intra pe tancuri în Moscova.
"I-am spus lui Putin: Putem să-l căsăpim, nu-i o problemă. Fie din prima încercare, fie la a doua. Dar i-am spus: nu o faceți!", a afirmat Lukașenko în fața unor responsabili din țara sa, potrivit unei înregistrări video publicate pe un canal de Telegram apropiat președinției belaruse, Pool Pervogo.
Lukașenko a confirmat marți după-amiază că Progojin a sosit în Belarus și s-a declarat dispus să ofere grupării Wagner o bază dezafectată a armatei belaruse, apreciind de asemenea că țara sa ar putea beneficia de pe urma experienței de luptă a combatanților Wagner și nu are de ce să se teamă de aceștia.
Conform acordului mediat de Lukașenko ce a pus capăt sâmbătă unui marș al luptătorilor Wagner către Moscova, Prigojin se va refugia în Belarus în schimbul renunțării de către Rusia la inculparea sa pentru rebeliunea declanșată, în timp ce combatanții grupării pot opta pentru integrarea lor în armata rusă, iar cei care nu doresc au și posibilitatea de a pleca în Belarus alături de Prigojin.