China se pregătește să vaccineze împotriva covid-19 copiii - începând de la vârsta de trei ani -, anunță marți laboratorul farmaceutic chinez Sinovac, și să devină astfel prima țară din lume care vaccinează copii atât de mici.
Laboratorul farmaceutic chinez Sinovac și-a încheiat testele clinice asupra copiilor și adolescenților, iar rezultatele acestora urmează să fie publicate în revista britanică The Lancet, a precizat purtătorul de cuvânt.
În afară de vaccinul Sonovac, China a mai aprobat vaccinarea adulților cu vaccinuri produse de laboratoarele farmaceutice Sinopharm - care se administrează tot în două doze - și Cansino Biologics - care se administrează într-o doză.
Aceste laboratoare au lansat, la rândul lor, teste clinice asupra copiilor.
În total, aproximativ de 20 de vaccinuri-candidate chinezești se află în stadiul testării clinice, anunța duminică un reprezentant al Ministerului Sănătății, Zheng Zhongwei.
Vaccinurile Sinovac și Sinopharm au fost aprobate în vederea vaccinării adulților de către Organizația Mondială a Sănătății (OMS).
Cele două vaccinuri sunt folosite deja în mai multe țări din lume.
Uniunea Europeană (UE), Statele Unite și Regatul Unit au aprobat, de asemenea, vaccinarea adolescenților cu vârsta cuprinsă între 12 și 17 ani cu vaccinul anticovid-19 al alianței americano-germane Pfizer/BioNTech