Extern· 1 min citire

Președintele Italiei și-a continuat consultările pentru ieșirea din criză

Președintele Italiei și-a continuat consultările pentru ieșirea din criză

Publicat1 dec. 2008, 12:00
SursăRealitatea TV

Șeful statului italian Giorgio Napolitano și-a reluat, luni, consultările pentru a soluționa criza politică declanșată de demisia premierului Romano Prodi. După discuțiile cu liderii partidelor din fostul arc guvernamental, șeful statului a trecut la consultarea formațiunilor din opoziție.

Unul dintre liderii care s-au prezentat la Palatul prezidențial a fost șeful formațiunii de dreapta Liga Nordului, Umberto Bossi, partizan al convocării de alegeri anticipate urgente.

Președintele se va mai întâlni cu reprezentanții partidului Rifondazione Communista și cu liderul Alianței Naționale, Gianfranco Fini, care cere, împreună cu aliatul său Silvio Berlusconi, un scrutin imediat. Berlusconi va fi primit mâine la președinție.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Extern