Uniunea Creștin-Democrată din Germania (CDU) a câștigat alegerile regionale desfășurate duminică în landul Schleswig-Holstein, situat în nordul extrem al țării, notează DPA, citată de Mediafax.
După o prezența la urne de 64,2%, CDU a obținut 32% dintre voturi, potrivit rezultatelor preliminare prezentate luni. Partidul Social-Democrat (SPD), aflat în prezent la guvernare în landul Schleswig-Holstein, a primit doar 27,2% din voturi. Partidul Verzilor a avut 12,9% dintre sufragii, iar Democrații Liberi (FDP) au înregistrat 11,5%.
Rezultatul este văzut drept un vot de încredere pentru Uniunea Creștin-Democrată, înaintea alegerilor naționale din 24 septembrie, în condițiile în care social-democrații se află pe locul doi în sondaje, la o distanță de 5-6 procente.
"Sunt cifre care ne enervează foarte mult, ne irită cumplit. Sunt extrem de furios că am pierdut în fața CDU. Cu toții ne așteptam la un rezultat mai bun", a declarat Martin Schulz, liderul Partidului Social-Democrat.
Alegerile din Schleswig-Holstein au reprezentat penultimul scrutin regional dinaintea alegerilor legislative din septembrie, când cancelarul Angela Merkel va încerca să obțină cel de-al patrulea mandat, în detrimentul liderului SPD, Martin Schulz, fost președinte al Parlamentului European.