O femeie face ISTORIE în SUA: cu un bilet de 2 dolari a câştigat peste 750 de milioane de dolari

O femeie face ISTORIE în SUA: cu un bilet de 2 dolari a câştigat peste 750 de milioane de dolari
Reprezentanții loteriei din Massachusetts, Statele Unite, au identificat-o joi pe câștigătoarea jackpot-ului Powerball în valoare de peste 750 de milioane de dolari, cel mai mare premiu din istoria țării obținut de o persoană posesoare a unui singur bilet de joc, informează Reuters.
Femeia în vârstă de 53 de ani, care lucrează în domeniul sanitar și trăiește în Chicopee, se numește Mavis Wanczyk. Ea a luat parte la o conferință organizată în timpul după-amiezii după ce a revendicat premiul.
''Am vrut să termin cu asta și apoi toată lumea să mă lase în pace'', declarat reporterilor Wanczyk, care are o fiică în vârstă de 31 de ani și un fiu de 26 de ani.
Locuitoarea din Massachusetts a spus că în ultimii 32 de ani a lucrat la un spital din Springfield însă a mărturisit că nu se va mai duce la serviciu: ''I-am sunat și le-am spus că nu mă voi întoarce'', a declarat ea.
Loteria a anunțat pe site-ul său că toate cifrele de pe biletul câștigător au coincis cu cele șase extrase miercuri noapte: 6, 7, 16, 23, 26 și numărul Powerball 4.
Wanczyk a declarat că a aflat că este marea câștigătoare după ce o colegă a încurajat-o să își verifice tichetul în urma extragerii. ''Am zis: știu că n-o să fiu eu; e doar un vis'', a spus Wanczyk adăugând că a fost șocată să afle că a câștigat.
Tichetul câștigător a fost vândut într-un magazin din Chicopee, aflat la circa 145 km vest de Boston. Proprietarul acestuia a declarat că intenționează să doneze în scopuri caritabile premiul în valoare de 50.000 de dolari pe care îl va primi pentru a că vândut biletul câștigător, a declarat directorul executiv al comisiei Loteriei din Massachusetts, Michael Sweeney.
Wanczyk va putea opta între a primi banii sub forma unei rate anuale, timp de 29 de ani, în valoare totală de 758,7 milioane de dolari, sau o sumă forfetară de peste 440 de milioane de dolari (înainte de impozitare).
În afară de faptul că va renunța la serviciu, femeia nu a dat detalii referitoare la modul în care plănuiește să cheltuie banii câștigați.
Biletele pentru loteria Powerball sunt vândute în 44 de state americane, districtul Washington, Puerto Rico și Insulele Virgine Americane. Biletele costă 2 dolari.
Biletul câștigător trebuie să conțină toate cele cinci numere — între 1 și 69 — desemnate câștigătoare la fiecare extragere și un număr special — între 1 și 26 — denumit "powerball".
Șansele de câștig sunt de 1 la 292,2 milioane.
Citește și:
- 11:54 - Cutremur în Filipine: Insula Samar, zguduită de un seism de 6 grade pe scara Richter
- 11:07 - Temeri de lovitură de stat la Kremlin: Vladimir Putin își limitează deplasările și apare tot mai rar în public - raport
- 10:41 - Sfârșit tragic pentru o adolescentă româncă de 16 ani din Germania. S-a înecat într-un râu în timp ce filma un clip pentru TikTok
- 10:30 - Patronatele din Bulgaria cer eliminarea zilelor libere acordate când sărbătorile pică în weekend: „Pierdem milioane de euro”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News














