Coronavirus - România: 18594 de cazuri confirmate

Vezi mai multe detalii

Nouă civili executaţi de rebeli pro-turci

Saturday, 12 October 2019, 21:20 Sursă: REALITATEA.NET

"Cei nouă civili au fost executaţi în momente diferite, la sud de oraşul frontalier Tal Abyad", informează Observatorul sirian al drepturilor omului (OSDO).

Printre victime se află un responsabil al unui partid politic kurd şi şoferul său, potrivit unui comunicat al Consiliului democratic sirian, aripa politică a forţelor kurde şi arabe SDF.

Hevrin Khalaf "a fost scos din maşina sa (...) şi executat de mercenari susţinuţi de Turcia, pe drumul între Qamishli şi Minbej", se menţionează în comunicatul Consiliului democratic sirian. Şoferul său a avut aceeaşi soartă, potrivit textului citat.

Miercuri forţele turce şi rebelii sirieni pro-turci au lansat o ofensivă în nord-estul Siriei pentru a alunga de frontiera Turciei miliţiile kurde siriene.

După slăbirea rebeliunii, combatanţii sirieni care luptau în trecut împotriva regimului lui Bashar al-Assad sunt acum finanţaţi şi instruiţi de Ankara.

Pe reţelele sociale şi printre militanţii kurzi au circulat după înregistrări video. În prima apar doi bărbaţi în civil la sol, iar un combatant aflat lângă ei anunţă că au fost capturaţi de rebelii din Ahrar al-Sharkiya.

Această înregistrare, în care nu are loc o execuţie, a fost publicată pe contul de Twitter al facţiunii împreună cu o fotografie în care apar doi captivi îngenunchiaţi.

În a doua înregistrare, un combatant neidentificat deschide focul asupra unei persoane îmbrăcate în civil.

OSDO a confirmat autenticitatea acestor înregistrări video dar AFP nu le-a putut verifica independent.

Aceste execuţii ridică la 38 numărul civililor ucişi de la începutul ofensivei de miercuri, potrivit OSDO. De asemenea, 81 de combatanţi kurzi au fost ucişi în înfruntări, potrivit unui ultim bilanţ avansat de OSDO.


Citeste totul despre:


Alte articole din: EXTERN
Adaugă părerea ta
Alte articole din: EXTERN