Președintele turc Recep Erdogan și omologul său rus Vladimir Putin s-au întâlnit azi la St. Pertersburg. Acest eveniment marchează prima întâlnire a celor doi lideri de stat, după reluarea relațiilor diplomatice, precum și prima vizită de stat la care participă președintele turc după lovitura de stat eșuată din noaptea de 15-16 iulie.
UPDATE: Vladimir Putin l-a primit, la Sankt Petersburg, pe omologul său turc. "Vizita dumneavoastră, care vine pe fondul unei situații complicate în Turcia, arată că toți dorim să reluăm dialogul și relațiile pentru binele popoarelor noastre", a spus Putin, care a reamintit că a fost unul dintre primii șefi de state care l-au sunat pe Erdogan pentru a-și anunța susținerea pentru depășirea crizei provocate de lovitura de stat.
Relațiii tensionate
Cei doi lideri ar urma să discute despre problema ridicării embargoului rusesc asupra produselor alimentare, reluarea zborurilor charter, construcția gazoductului TurkStream, situația din Siria sau lupta împotriva terorismului.
Relațiile dintre cele două țări au fost extrem de tensionate, fiind afectate de doborârea unui bombardier rusesc Su-24 de către aviația turcă la granița cu Siria în noiembrie anul trecut.
Luni, înainte de vizita sa în Rusia, președintele Turciei afirma că dorește resetarea relațiilor bilaterale turco-ruse și reluarea cooperării esențiale dintre cele două state în mai multe domenii.
"Această vizită este pentru mine o nouă piatră de temelie pentru relațiile noastre bilaterale, care vor fi reluate în lipsa oricăror obstacole. O nouă pagină va fi deschisă în relațiile turco-ruse. Această nouă pagină include cooperarea economică, militară și culturală", a declarat Erdogan într-un interviu pentru agenția de știri rusă TASS.
Ankara a inițiat la începutul lunii iulie o apropiere a relațiilor ruso-turce, după un blocaj de nouă luni, care a fost provocat de doborârea intentionață a unui avion militar rus de către soldații turci din apropierea frontierei siriene.
Între timp, Rusia a ridicat sancțiunile impuse asupra economiei și turismului turc, ca un semn de bunăvoință.
La 29 iunie, Putin și Erdogan au avut o convorbire telefonică în timpul căreia au convenit să ia măsuri pentru normalizarea relațiilor dintre țările lor, precum și asupra unei întâlniri personale. Putin i-a spus lui Erdogan că mesajul său de la 27 iunie, când președintele turc a cerut scuze pentru moartea pilotului Su-24, a creat condițiile prealabile pentru reluarea colaborării.
OFERTE FOARTE AVANTAJOASE LA eMAG! LE POTI CONSULTA AICI!!!