Sute de persoane au protestat, miercuri după-amiază, în centrul Moscovei față de reformele constituționale care îi permit președintelui Rusiei, Vladimir Putin, să rămână la putere până în anul 2036, scrie Mediafax.
Aproximativ 500 de manifestanți, mulți purtând măști pe care era scris "Nu", au scandat sloganuri împotriva reformelor constituționale și au cerut demisia președintelui Vladimir Putin. Grupul de protestatari era înconjurat de agenți ai forțelor de ordine, potrivit agenției de presă Reuters.
Doi activiști ruși implicați în campania împotriva reformelor constituționale au fost arestați săptămâna trecută, iar la locuințele altor cinci au avut loc percheziții. Protestele sunt interzise în Moscova din cauza epidemiei de coronavirus.
În cadrul referendumului desfășurat recent, peste 70% dintre alegătorii ruși s-au pronunțat în favoarea reformelor constituționale care i-ar putea permite președintelui Rusiei, Vladimir Putin, să rămână în funcție până în anul 2036.
Modificările constituționale îi vor permite președintelui Vladimir Putin să obțină noi mandate după expirarea celui actual, în 2024.