Extern· 2 min citire

Mișcare fără precedent la Kiev: Toate cele 32 de state NATO și-au trimis șefi militari în Ucraina. Mesaj ferm pentru Rusia

Amiralul Giuseppe Cavo Dragone (Profimedia)

Amiralul Giuseppe Cavo Dragone (Profimedia)

Publicat7 oct. 2026, 15:57
Actualizat7 oct. 2026, 16:04

Pentru prima dată în ultimii opt ani, reprezentanții militari ai tuturor celor 32 de state membre NATO s-au deplasat miercuri, 7 octomebrie, la Kiev, într-o vizită considerată un semnal puternic de susținere pentru Ucraina și un nou avertisment adresat Moscovei. Delegația a fost condusă de amiralul Giuseppe Cavo Dragone, președintele Comitetului Militar al NATO, cel mai înalt organism militar al Alianței.

Vizita istorică are loc într-un moment în care războiul din Ucraina continuă, iar relațiile dintre NATO și Rusia sunt marcate de tensiuni tot mai mari. Potrivit lui Giuseppe Cavo Dragone, deplasarea la Kiev a avut ca obiectiv reafirmarea „sprijinului neclintit” al Alianței pentru Ucraina și discutarea nevoilor militare actuale ale armatei ucrainene, potrivit UA News.

În cadrul întâlnirilor de la Kiev, reprezentanții NATO au primit o evaluare actualizată a situației de pe front din partea conducerii forțelor armate ucrainene și au analizat modalitățile prin care sprijinul militar occidental poate fi consolidat în perioada următoare.

„Suntem aici în formulă completă și cu un mesaj clar: legătura dintre NATO și Ucraina devine tot mai puternică. În fața agresiunii continue a Rusiei împotriva Ucrainei și a activităților hibride desfășurate împotriva statelor NATO, rămânem alături de Ucraina”, a transmis amiralul Giuseppe Cavo Dragone de la Kiev, citat de UKRInform.

Șeful Comitetului Militar al NATO a subliniat că aceasta este prima vizită oficială a organismului militar al Alianței în capitala Ucrainei după o pauză de opt ani, descriind momentul ca pe o demonstrație a unității și determinării NATO.

Pe lângă discuțiile militare, membrii delegației au adus un omagiu soldaților ucraineni căzuți în război la Zidul Memoriei din Kiev.

Vizita survine după deplasarea Consiliului Nord-Atlantic la Kiev și este interpretată de presa ucraineană drept unul dintre cele mai puternice semnale politice și militare transmise de NATO Ucrainei în ultimii ani.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Extern