Laura Codruța Kovesi are în acest moment șanse mari de a ajunge la șefia Parchetului UE. Motivul? Contracandidatul ei, francezul Jean-François Bohnert, ar putea primi un post important în Franța.
Jean-François Bohnert, contracandidatul Laurei Codruța Kovesi în curs pentru șefia Parchetului European, este favorit să preia șefia Parchetului Național Financiar francez, echivalentul DNA din Franța, potrivit televiziunii franceze TV5. Bohnert ar urma să-i ia locul actualei șefe a PNF, Eliane Houlette, căreia i s-a încheiat mandatul. Dacă Bohnert va fi numit în fruntea DNA-ului francez, Consiliul UE nu ar mai avea practic nici un motiv să se opună numirii lui Kovesi la sefia Parchetului European, scrie G4media.ro.
Consiliul UE l-a susținut până acum pe Jean-François Bohnert în cursa împotriva lui Kovesi, care la rândul său este susținută de Parlamentul European. Cele două instituții europene nu au ajuns la un compromis atât timp cât ambii candidați și-au menținut pozițiile.
Dacian Cioloș, liderul grupului Renew Europe din Parlamentul European, din care face parte și partidul președintelui Emmanuel Macron, a declarat miercuri că, după repartiția funcțiilor de conducere stabilită în Consiliul European de marți, candidatura Laurei Codruța Kovesi la Parchetul European se bucură de un nou argument – cel al echilibrului geografic. Fostul premier a anunțat că se va implica pentru a o susține pe fosta șefă DNA să ajungă procuror-șef european și că va face acest lucru mai ales purtând discuții cu partenerii francezi din interiorul grupului Renew. „Vom ajuta noua președinție a Consiliului Uniunii Europene să ajungă la un acord cu Parlamentul European, inclusiv prin discuții cu partenerii noștri francezi din familia noastră politică”, a declarat Dacian Cioloș într-o conferință de presă a Renew Europe la Bruxelles.