Coronavirus - România: 3183 de cazuri confirmate

Vezi mai multe detalii

Începe asaltul sângeros al orașului Fallujah, aflat sub controlul Statului Islamic

Monday, 23 May 2016, 09:41 Sursă: REALITATEA.NET

Începem operațiunea pentru a elibera Fallujah", a declarat prim-ministrul într-un comunicat. "Drapelul irakian va fi înălțat și va flutura peste întinderile de pământ din Fallujah. Este ora zero a eliberării orașului", a mai afirmat el.

Comandamentul integrat al operațiunilor a dat, de asemenea, publicității un comunicat anunțând începerea operațiunilor pentru cucerirea orașului, bastion al SI aflat la 50 de kilometri vest de capitală și care a fost ocupat de trupele jihadiste în ianuarie 2014.

În jur de 20.000 de membri ai forțelor de securitate irakiene au fost dispuși în jurul orașului.

Duminică, armata irakiană i-a avertizat pe civilii aflați la Fallujah — între 60 și 90.000 de oameni, mulți dintre ei membri de familie sau susținîtori ai luptătorilor SI — că trebuie să părăsească orașul, reamintește AFP. 

Statul Islamic, pierderi importante teritoriale în Irak

Gruparea Statul Islamic (SI) a pierdut aproape jumătate din teritoriul pe care a reușit să-l cucerească în Irak, dar pierderile sunt mai puțin importante în Siria, potrivit ultimelor estimări făcute publice de Pentagon, informează AFP.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Pentagonului Peter Cook, gruparea Statul Islamic a pierdut "aproximativ 45%" din teritoriul cucerit în Irak.

"Cifra pentru Siria se află undeva între 16 și 20%", a adăugat el într-o conferință de presă la Pentagon.

În iunie 2014, gruparea ultraradicală sunită a lansat o ofensivă în Irak, cucerind teritorii întinse la vest și nord de Bagdad, apoi capitala provinciei Al Anbar, Ramadi, în 2015.

De atunci, armata irakiană, milițiile și forțele kurde au recâștigat terenul pierdut în nordul Irakului și în provincia Al-Anbar, recucerind mai ales Ramadi și orașul Hit.

O mare parte din Al-Anbar a rămas cu toate acestea în mâinile jihadiștilor, mai ales Fallujah, precum și cea mai mare parte a provinciei Ninive (nord), inclusiv capitala și al doilea oraș din Irak, Mosul, amintește France Presse.

SI rămâne capabil să comită atentate mortale în teritoriile controlate de guvernul federal. Săptămâna trecută la Bagdad, trei atentate revendicate de gruparea jihadistă au făcut aproape 100 de morți într-o singură zi.

În Siria, gruparea SI a pierdut teren în special în nord-estul țării, sub presiunea kurzilor sirieni și grupurilor locale aliate susținute de coaliția internațională.

SI a pierdut de asemenea Palmira (centru) în martie în fața forțelor guvernamentale susținute de Rusia, dar a reușit săptămâna trecută să izoleze orașul prin tăierea accesului spre exterior.


Citeste totul despre:

Vezi mai multe


Alte articole din: EXTERN
Adaugă părerea ta
Alte articole din: EXTERN