Douăzeci și șapte de persoane, dintre care patru copii, au murit într-un incendiu puternic care a izbucnit sâmbătă într-un parc de distracții din orașulul Rajkot din vestul Indiei, conform celui mai recent bilanț al poliției.
"Am confirmat moartea a 27 de persoane în incendiu", a declarat presei, sâmbătă noapte, Radhika Bharai, un ofițer de poliție indian. Un bilanț anterior a raportat 24 de morți.
Cei patru copii care au murit aveau sub 12 ani, potrivit aceleiași surse, relatează France Presse preluat de Agerpres.
"Cadavrele au fost carbonizate până la punctul de a fi de nerecunoscut, ceea ce face dificilă identificarea lor", a spus ofițerul de poliție.
Foto: Profimedia
Peste 300 de persoane se aflau într-o sală dintr-o structură cu două etaje din parcul de distracții TRP când a izbucnit incendiul, în acest weekend de vacanță de vară, a declarat reporterilor Ilesh Kher, un ofițer de pompieri din Rajkot, în statul Gujarat.
Prim-ministrul indian Narendra Modi, care este din acest stat, a declarat că este "extrem de bulversat", într-un mesaj postat pe rețelele sociale.
"Oamenii au fost prinși în capcană de prăbușirea unei structuri temporare lângă intrare, ceea ce a făcut dificilă evacuarea", a declarat ofițerul de pompieri Ilesh Kher. În plus, răspândirea focului a fost facilitată de natura materialelor, care erau foarte inflamabile.
Autoritățile locale au declarat că au arestat patru persoane care "au legătură cu de sala de jocuri, pentru interogatoriu".
Duminică, trupurile celor decedați înfășurate într-un giulgiu alb au fost aliniate în rânduri înainte de a fi evacuate.
Supraviețuitorii au povestit că au fost nevoiți să spargă ușile și să sară pe ferestre pentru a scăpa de incendiu.
Din câte se pare, cel puțin 70 de persoane se aflau la primul etaj când a izbucnit incendiul.
Fotografiile postate pe contul de Instagram al stabilimentului arată că acesta include o sală de bowling, o pistă de karting și trambuline.
Incendiile sunt frecvente în India din cauza condițiilor proaste de construcție, a supraaglomerării și a nerespectării normelor de siguranță.