Giorgia Meloni, lidera partidului post-fascist Fratelli d'Italia învingător în alegerile legislative, a fost desemnată să formeze guvernul de către președintele Sergio Mattarella, a anunțat secretarul general al președinției, relatează agențiile internaționale de presă.
Giorgia Meloni, în vârstă de 45 de ani, a acceptat această responsabilitate, devenind prima femeie chemată să ocupe această funcție în istoria țării.
"Giorgia Meloni a acceptat mandatul și a prezentat lista de miniștri", le-a spus Ugo Zampetti jurnaliștilor după consultările dintre Meloni și președintele Sergio Mattarella.
Ea a prezentat vineri după-amiază compoziția guvernului, care va depune jurământul la ora 08.00 GMT, la Palatul Quirinale. Voturile din cele două camere ale parlamentului vor avea loc săptămâna viitoare.
Giorgia Meloni l-a numit pe Giancarlo Giorgetti, din cadrul Ligii lui Matteo Salvini, ministru al economiei. Potrivit AFP, Giorgetti, trece drept unul dintre reprezentanții cei mai moderați și pro-europeni ai formațiunii. În calitate de ministru al dezvoltării economice, el a fost până la final un susținător al fostului premier Mario Draghi.
Portofoliul de ministru de externe ar urma să fie ocupat de Antonio Tajani, din cadrul Forza Italia, fost președinte al Parlamentului European și comisar european pentru industrie, relatează Reuters.
Postul de ministru pentru afaceri europene va fi ocupat de un personaj mai puțin cunoscut pe scena internațională, eurodeputatul Raffaele Fitto, copreședinte al grupului Europenilor Conservatori și Reformiști (ECR).
Alte posturi-cheie din cabinet, cel de ministru de interne și cel al apărării, vor fi ocupate de Matteo Piantedosi, un funcționar civil de carieră fără afiliere politică, respectiv de Guido Crosetto, unul dintre fondatorii Fratelli d'Italia.
În total, nouă ministere au fost asumate de Fratelli d'Italia, Liga și Forza Italia au primit câte cinci, iar cinci au fost încredințate unor tehnocrați, potrivit AGERPRES.