Haitham bin Tariq al-Said a fost numit drept noul conducător al Omanului după moartea vărului său, sultanul Qaboos bin Said, vineri seară, a informat sâmbătă televiziunea Al Jazeera.
Fostul ministru al culturii, în vârstă de 65 de ani, a fost învestit în funcție sâmbătă dimineață înaintea consiliului familiei aflate la guvernare în Oman.
Televiziunea de stat din Oman a anunțat că autoritățile au deschis o scrisoare a sultanului Qaboos, în care acesta își alesese succesorul, înainte de a-l anunța pe Haitham bin Tariq drept noul conducător.
"Haitham bin Tariq a fost investit ca noul sultan al țării ... după o întâlnire a familiei care a decis numirea celui ales de sultan", a transmis guvernul într-o postare pe Twitter, potrivit Mediafax.
Sultanul Omanului, Qaboos bin Said al-Said, a decedat vineri seara la vârsta de 79 de ani, au anunțat sâmbătă media oficiale din Oman, fiind declarate trei zile de doliu național, transmite Reuters.
Qaboos bin Said al-Said a condus statul Oman vreme de 50 de ani și nu a numit un succesor, transmite presa internațională.
"Cu adâncă tristețe, sultanatul Oman îl deplânge pe sultanul nostru Qaboos bin Said al-Said care a fost chemat la Dumnezeu vineri seara", indică agenția de presă oficială, anunțând dispariția șefului statului care suferea de o boală, posibil, un cancer de colon, conform Agerpres.
Susținut de Occident, Qaboos a guvernat acest stat din Golful Persic încă din 1970 când a preluat puterea printr-o lovitură de stat, fără vărsare de sânge, cu ajutorul fostei puteri coloniale a Omanului, Marea Britanie.
Qaboos nu are copii și nu a numit în mod oficial un succesor. O lege din 1996 stipulează că familia domnitoare îi va alege un succesor în trei zile după vacantarea postului.