Exterminarea prin foamete - metoda de convingere preferată de Stalin

Deși relațiile diplomatice româno-sovietice nu fuseseră încă stabilite (acest lucru se va întâmpla abia în 1934), dimensiunea acestei catastrofe umanitare, soldată cu dispariția violentă și subită a milioane de țărani înfometați, inclusiv a celor români, a fost cunoscută la București. Astfel, comunicările misiunilor și ale oficiilor consulare românești din diverse capitale, prea puțin valorificate până în prezent, completează volumul imens de materiale tematice de arhivă publicate în alte state.

Dintre actele care au marcat lupta pentru existență a satului sovietic la nivelul anului 1930, trei au fost mai importante: 1) directiva ȚK VKP(b) privind ritmul colectivizării și acordarea ajutorului construirii colhozurilor,din 5 ianuarie, care fixează ca termen de finalizare a procesului de colectivizare primăvara anului 1931, organizațiile de partid și cele sovietice locale fiind orientate spre colectivizarea forțată și exproprierea abuzivă a țăranilor; 2) propunerea lui G.G. Iagoda de elaborare a măsurilor de aplicare a politicii de lichidare a „clasei kulacilor” prin extinderea „la limită” a rețelei lagărelor de concentrare și crearea unor lagăre noi în URSS; 3) directiva Politburo ȚK VKP(b) privind măsurile de lichidare a gospodăriilor kulacilor în raioanele cu colectivizare în masă, din 30 ianuarie.
Rapoartele diplomației de la București pe tema foametei artificiale, reportajele și analizele tematice din publicațiile internaționale monitorizate, toate facilitau schițarea unei imagini pertinente asupra realităților din stânga Nistrului, confirmând situația dramatică a țăranilor din URSS.
 
„Ținuturi întregi din interiorul Rusiei se află deja azi sub semnul foametei”

În context, comunicarea Legației României la Varșovia nr. 804/30 din 1 martie 1930 tratează cele două probleme de actualitate, exterminarea țăranilor și colectivizarea forțată: „Guvernul sovietic execută această lichidare cu o lipsă de scrupule nemaipomenită și șefii regimului declară în public că, în sfârșit, a sosit momentul așteptat, când Partidul Comunist se simte destul de tare pentru ca – după lichidarea comerțului privat – să înlăture și ultimul obstacol ce se opunea până în prezent comunizării în întregime a vieții maselor. Autoritățile sovietice nu ezită de a aplica violența și de a comite orice nedreptăți, luând țăranilor mai bogați toată averea lor mobilă și imobilă și deportând pe proprietarii ruinați în provinciile din Nord, întemnițîndu-i sau împușcându-i. Lichidarea clasei kulacilor este Cruciada comunismului la sate, pentru a întemeia pe ruinele proprietății private mari economii colective sau de stat. […] Colectivizarea vitelor și cailor a îndemnat țărănimea să taie vitele și să vândă carnea pe prețuri de nimic, să pună foc grajdurilor de cai colective, să-și omoare caii lor proprii etc.".

Raportul misiunii elene la Moscova din 1 ianuarie 1931 constată eșecul „reformelor” staliniste: „S-a dovedit pe deplin că faimosul program economic de 5 ani pentru refacere, a cărui punere în aplicare a fost atât de trâmbițată, a avut o înfrângere adâncă. Singurele roade ce a dat sunt sărăcia îngrozitoare și deznădejdea. Nu ar fi o exagerare dacă s-ar spune că o foamete îngrozitoare amenință regiuni întregi de la țară”.

Evaluarea este confirmată de raportul Legației României la Haga nr. 113/9 din 27 ianuarie 1931: „situațiunea agricolă din URSS este astăzi disperată în urma spolierii desăvârșite a țăranilor, efectuată de către autoritățile sovietice timp de mai multe luni cu o așa barbarie, încât ținuturi întregi din interiorul Rusiei se află deja azi sub semnul foametei. Situațiunea se complică încă, după cum arată raportul agentului firmei cerealiste, prin faptul că aglomerarea produselor rusești pe târgul mondial (silozurile uriașe din Rotterdam și Liverpool gem de cereale rusești) a atras după sine o așa scădere vertiginoasă a prețurilor, încât însăși prevederile financiare ale guvernului sovietic, pe care Stalin întemeiase executarea tranșei actuale a planului de 5 ani, au fost înșelate”.
 
„Sovietele, pentru a arunca praf în ochii vizitatorilor străini, au organizat o viață de belșug în hotelul principal din Odesa...”

La 20 ianuarie 1931, ministrul plenipotențiar român la Roma raportează opinia lui Pontus Artti, șef al misiunii Finlandei la Moscova: „în cei 4 ani cât a stat în Rusia, a avut prilejul să viziteze diferite regiuni și că mizeria și lipsa de produse necesare pentru traiul zilnic sunt atât de cunoscute, încât nimeni nu călătorește fără mari cantități de provizii, în orașe însemnate ca Kiev și Kazan, în afară de adăpost, este cu neputință a găsi în hoteluri mâncare sau lucrurile cele mai elementare. Sovietele, pentru a arunca praf în ochii vizitatorilor străini, au organizat o viață de belșug în hotelul principal din Odesa, cât timp a durat acolo o conferință internațională de căi ferate, dar această înscenare a încetat cu închiderea congresului și plecarea oaspeților, mai mult sau mai puțin încrezători”.

Într-un raport al misiunii elene la Moscova din 6 februarie 1931 se arată că „Mijloacele bănești cu care s-au cumpărat tractoarele, în scopul de a se ajunge la înfăptuirea programului agricol, sleiseră cu desăvârșire țărănimea, după ce, mai întâi, au fost nimiciți 6 milioane de țărani bogați (kulaki) și au adus într-o stare de plâns celelalte mase de agricultori, care, spre a nu fi considerați kulaki, au fost siliți să-și taie vitele lor. Numărul prea mare de tractoare, ajunse într-o stare că nu mai puteau fi întrebuințate, pentru plata cărora guvernul sovietic a făcut export de cereale, a fost cea dintâi pricină care a dat naștere la faimosul dumpingdin partea Sovietelor, care nu numai că a avut mare înrâurire pe piața mondială, dar a adus și o foamete adânc simțită în întreaga Rusie, deoarece alimentele și celelalte articole de primă necesitate au fost cu totul isprăvite”.
 
Continuarea pe historia.ro.