Președintele turc Recep Tayyip Erdogan a declarat luni că i-a îndemnat, din nou, pe liderii marilor puteri reuniți la summitul G20 de la Hangzhou, în China, să creeze o "zonă sigură" în nordul Siriei pentru refugiați sirieni, în care să nu se poarte lupte și care să întrerupă astfel afluxul migranților în Turcia și de aici în Europa, relatează Reuters.
Liderul turc a precizat că și-a reiterat această propunere în vederea creării unei zone de excludere aeriană în Siria, în întâlnirile cu omologii săi rus Vladimir Putin și american Barack Obama.
Turcia, care găzduiește aproape trei milioane de refugiați sirieni, exercită de mult timp presiuni în vederea creării acestei "zone sigure", de protecție a civililor, însă propunerea nu îi încântă pe aliații ei occidentali, care se tem că un asemenea demers implică un angajament militar și mai important, conform news.ro.
Într-un efort de a-și proteja frontiera, Ankara a lansat, în urmă cu aproape două săptămâni, o incursiune terestră în Siria și a "curățat" o porțiune de frontieră de aproximativ 90 de kilometri de luptători din cadrul grupării Statul Islamic și membri ai milițiilor kurde. Autoritățile turce, care poartă totodată o sângeroasă luptă împotriva separatiștilor kurzi în sud-estul Turciei, consideră ambele grupări drept organizații teroriste.
"Cetățenii sirieni din țara noastră și cei care se gândesc să migreze din Siria au acum oportunitatea de a trăi mai pașnic pe propriul pământ și în propriile case", a declarat Erdogan, referindu-se la această zonă din care au fost respinși jihadiștii.
"O zonă de excludere aeriană poate fi instituită acolo, iar asta le-am sugerat atât lui Obama, cât și lui Putin. Acest lucru ar putea fi realizabil cu forțe din cadrul coaliției (antijihadiste conduse de americani). Depunem un efort pentru a trece la această etapă", a declarat Erdogan în conferința de presă de la Hangzhou.
Turcia a propus să se creeze o astfel de "zonă sigură" - care să intre aproximativ 40 de kilometri pe teritoriul Siriei - în cadrul summitului G20 de la Antalya, însă fără succes. O zonă de excludere aeriană - cu patrule aeriene internaționale - este necesară pentru a apăra "zona sigură" de bombardamente.
"La summitul (G20) de la Antalya, le-am spus tuturor liderilor că putem soluționa criza migrației prin crearea acestei zone sigure", a spus Erdogan în China.
"Acum, la acest summit, am ridicat această problemă cu toți prietenii noștri", a adăugat el.
Președintele turc a anunțat de asemenea că lucrează împreună cu coaliția antijihadistă condusă de Statele Unite și cu Rusia în vederea instituirii unui armistițiu la Alep, înaintea sărbătorii musulmane Aid al-Adha, care începe pe 11 septembrie.