Coronavirus - România: 1452 de cazuri confirmate

Două femei fugite din Arabia Saudită cer companiei Google eliminarea unei aplicații

Thursday, 25 April 2019, 13:58 Sursă: REALITATEA.NET

Wafa (25 de ani) și Maha (28 de ani) al-Subaie sunt surori și au fugit din Arabia Saudită în Georgia, unde se află sub protecția autorităților de la Tbilisi. Ele au creat un cont pe Twitter numit GeorgiaSisters și au cerut ONU să le trimită într-o țară mai sigură decât cea în care se află în prezent.

Surorile au fugit în Georgia pentru că saudiții nu au nevoie de viză pentru călătoriile în această țară, dar femeile nu se simt în siguranță acolo. Wafa și Maha trag un semnal de alarmă și cer companiei Google să elimine din sistemul motorului de căutare aplicația Absher, care a fost dezvoltată de Ministerul de Interne din Arabia Saudită pentru a supraveghea călătoriile internaționale ale femeilor.

Ce este Absher, aplicația pe care Google nu vrea să o retragă de pe piață

Aplicația este disponibilă pe Google Play și le permite bărbaților să acorde sau să retragă permisiunea de călătorie femeilor din familie.

"Le oferă bărbaţilor puterea de a controla femeile. Trebuie să o îndepărteze", a declarat Wafa pentru cotidianul britanic The Guardian.

Până în acest moment, Google nu a oferit un punct de vedere legat de cazul celor două surori. În trecut, compania a refuzat să scoată de pe piață aplicația, motivând că aceasta nu încalcă termenii și condițiie.

Potrivit Ministerului de Interne din Arabia Saudită, aplicația Absher are peste 11 milioane de utilizatori și a fost descărcată de 4,2 milioane de ori din 2019 până în prezent. Dar aplicația este tot mai criticată la nivel internațional de către activiștii pentru drepturile omului. Statele Unite ale Americii și țările din Uniunea Europeană s-au declarat împotriva Absher și au cerut Arabiei Saudite să pună capăt acestui sistem de supraveghere.

În Arabia Saudită, femeile trebuie să aibă un "gardian", care poate fi tatăl, fratele sau soțul. Ele nu au dreptul să călătorească fără acordul "gardianului."


Citeste totul despre:


Alte articole din: EXTERN
Adaugă părerea ta
Alte articole din: EXTERN