O descoperire teribilă a reușit să înfioare Austria, la peste 10 ani de la condamnarea monstrului Josef Fritzl la închisoare pe viață. El și-a sechestrat și violat fiica timp de 24 de ani în pivnița casei, din violurile repetate rezultând șapte copii.
Constructorii au descoperit o altă pivniță secretă în casa în care Fritzl și-a abuzat fiica de câteva mii de ori în timpul celor 24 de ani de captivitate.
Casa ororilor se află în Salzburg, iar în timpul unei inspecții de rutină muncitorii au găsit o scară care ducea la o pivniță ascunsă. Nu se știe, scrie The Independent, dacă poliția va face investigații.
Trei dintre copiii rezultați din abuzurile la care Fritzl și-a supus fiica au fost crescuți de el și soția sa, după ce femeia a fost mințită că fiica sa a fugit cu o sectă religioasă, lăsând copiii în grija părinților.
Alți patru au crescut cu mama lor, în pivniță, unul dintre micuți murind pentru că Fritzl nu a vrut să cheme medicul. Bebelușul a fost incinerat apoi de bărbat.
Fosta casă a familiei Fritzl e transformată într-un bloc de locuințe, pivnița fiind astupată cu ciment de autorități. Elisabeth are 51 de ani și trăiește, sub o altă identitate, în apropiere de orășelul natal, împreună cu copiii săi.